URMĂRIT INTERNAȚIONAL: Un sârb a fost prins de polițiști la Budești

0
448

În cadrul unei activităţi specifice organizată ieri, 18 iunie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş au depistat, pe raza localităţii Budeşti, un urmărit internaţional.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 56 de ani, domiciliat în Serbia, cercetat de autorităţile din Serbia pentru depunerea şi depozitarea ilicită a materialelor periculoase.

Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a dispus arestarea sa pentru 29 zile, urmând a fi predat către statul solicitant.

Femeie din judeţul Braşov, condamnată la închisoare, încarcerată de polițiștii Secţiei 3 Fărcaşa

La data de 16 iunie a.c., polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Făgăraş, pe numele unei femei de 34 de ani, domiciliată în judeţul Braşov.

Aceasta are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și 4 luni detenţie, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Femeia, depistată pe raza de competenţă a Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa, a fost depusă în Penitenciarul Baia Mare în vederea executării pedepsei.

(foto arhivă)

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.