DEZASTRU PE CALEA FERATĂ: Satu Mare – Baia Mare – București a întârziat șase ore. A ars locomotiva (foto/video)

0
1166

Magistrala 300 a fost blocată ca urmare a unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de marfă. Ca urmare, mai multe două trenuri de pasageri, inclusiv Satu Mare – București, au înregistrat întârzieri uriașe. 

Magistrala 300 a fost blocată, la ieșirea din Valea Lungă spre Blaj, după ce locomotiva unui tren cu 39 de vagoane încărcate cu uree a fost cuprinsă de flăcări, titrează cei de la Hotnews.De vină pentru producerea incendiului ar fi fost un scurtcircuit la motorul electric.

La locul incidentului au ajuns echipaje ale ISU Alba care, după întreruperea alimentării cu energie electrică, au reușit să lichideze incendiul în aproximativ cinci ore.

Astfel, două trenuri de pasageri, printre care și Satu Mare – București, au înregistrat întârzieri. Trenul IR 1742 Satu Mare – București a acumulat șase ore întârziere, adică pasagerii au ajuns în Capitală după un drum care a durat 21 de ore, în loc de cele 15 ore potrivit mersului trenurilor.

(sursa: PresaSM.ro)

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.