EXCLUSIVITATE: Condiții inumane de cazare pentru 70 de elevi și studenți la Căminul Internat al Seminarului Teologic Baia Mare. Dușuri stricate, WC-uri înfundate. Toate la comun (foto/video – ACTUALIZARE)

1
4360

A devenit deja o obișnuință pentru cititorii site-ului www.baiamare24.ro să afle informații în exclusivitate de la noi. Să afle și lucrurile bune, dar și cele rele care se produc în județul Maramureș. Avem speranța că toate aspectele negative prezentate în premieră de noi să se îndrepte. Măcar în al 12-lea ceas!

Astăzi ne oprim asupra unor imagini foto și video care ne-au sosit de la cititorii noștri. Imagini de-a dreptul șocante! Imagini care nu ne putem imagina că mai există în anul 2019, într-un oraș și într-o țară membră a Uniunii Europene.

Aceste imagini ilustrează condițiile inumane pe care le au elevii și studenții cazați la internatul Seminarului Teologic Liceal ”Sf Iosif Mărturisitorul” Baia Mare. Pentru cei care nu cunosc acest internat îi informăm că aparține Liceului Anghel Saligny, de pe strada Progresului din Baia Mare.

Instalațiile sanitare la comun care ne amintesc de cazărmile militare de dinainte de 1989 nu funcționează. WC-urile înfundate, faianță și gresie îngălbenită, dușuri care nu funcționează. Din cele opt dușuri la comun ar funcționa doar două.

PÎn aceste condiții sunt nevoiți să ”trăiască” în internatul respectiv 70 de persoane, în marea lor majoritate elevi sub 18 ani, dar și studenți. Toți urmează cursurile Seminarului Teologic Baia Mare. Culmea este că pentru asemenea condiții elevii plătesc 50 lei lunar, iar studenții 112 lei lunar.

”E mai rău ca la PUȘCĂRIE! Pentru elevii de la Seminar e cea mai bună variantă de cazare, mai ales pentru cei din afara orașului”, ne-a scris cititorul nostru.

Așteptăm reacțiile celor de la Direcția de Sănătate Publică Maramureș, de la Inspectoratul Școlar Maramureș, dar și de la conducerea Seminarului Teologic.

ACTUALIZARE

Conform informațiilor noastre venite pe surse imediată după publicarea acestui articol toți au intrat în ”fibrilații”. Elevii au fost puși peste noapte la muncă. Aceștia au curățat totul, iar dimineața totul arăta minunat. ”Nu avem femeie de serviciu! Fiecare facem curat pe baza unui tabel. Nu a fost chiar așa ca-n pozele acelea. Știm cine le-a trimis. Un elev ce a fost exmatriculat din internat pentru indisciplină” a spus unul dintre elevi jurnaliștilor prezenți la unitatea respectivă.

Cine a dat ordinul? Greu de spus! Dar ușor de înțeles. Aceleași surse ne-au precizat că presa a fost prezentă la ora 8 la ușa internatului și la ora respectivă, așa cum spuneam, totul era ”lună și bec”.

Două ore mai târziu, directorul unității însoțit de un reprezentant de la Inspectoratul Școlar Maramureș și-au făcut apariția în internatul seminariștilor, situat la etajul 1.

Vom reveni cu detalii despre acest subiect

Comenteaza cu Facebook

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.