COVID 19: Dumnezeul Maramureşului s-a transformat în ghicitoarea judeţului: de luni incidenţa va scădea

0
595

De două săptămâni încoace, Maramureșul oscilează între scenariile roșu și galben. Rata incidenței noilor infectări la nivel de județ a rămas în jurul valorii de 3 cazuri/ 1.000 de locuitori de zile întregi. Mai multe localități au fost carantinate, ultimele pentru care s-au luat această măsură, chiar ieri, fiind satele aferente comunei Remetea Chioarului: Remecioara, Berchez, Posta și Berchezoaia, dar și comuna Groși cu satele aferente: Satu Nou de Jos și Ocoliș.

La ultima raportare a DSP Maramureș (ieri, 18 februarie) 16 localități din județ aveau o rată a incidenței noilor infectări de peste 3 la mie, printre care și municipiul Baia Mare și orașul Baia Sprie.
Într-o declarație oferită celor de la Libertatea.ro, șeful Direcției de Sănătate Publică Maramureș, Rareș Pop, a dat asigurări că, începând de luni, 22 februarie, incidența în județ va scădea semnificativ. Motivul, spune acesta, ar fi tocmai deciziile de carantinare a unor localități, decizii care dau roade.

„Pot să vă spun că zilele viitoare rata de incidență va fi în scădere, pentru că avem deja localități carantinate, care au deja peste 6 zile de când s-a declarat carantină și în acele localități s-a înjumătățit numărul de cazuri. Având în vedere și faptul că sunt și alte localități care au intrat în carantină, rata de incidență va scădea cu siguranță. de luni încolo, incidența în județ se va duce spre 2,5”, a explicat doctorul Rareș Pop, directorul DSP Maramureș, pentru Libertatea.

Rămâne de văzut dacă previziunea șefului DSP se va adeveri. Noi vom reveni cu amănunte luni, dacă și după ce se vor anunța cifre oficiale.

ActualMM

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.