FOTO: Ca-n Vestul Sălbatic – Patru femei s-au bătut în stradă în Baia Mare. Una a folosit şi spray lacrimogen (actualizare)

0
476

O intervenție mai neobișnuită are loc chiar în aceste momente în Baia Mare, în zona clinicii Someșan. Nu mai puțin de trei echipaje de Poliție au fost solicitate să intervină după ce patru femei s-au luat la harță.

Potrivit surselor noastre, în timpul scandalului una dintre ele a folosit și spray cu piper.

Se pare că totul ar fi început de la o neacordare de prioritate la o trecere pentru pietoni. Aceleași surse ne-au declarat că femeile s-ar cunoaște de mai multă vreme, iar scandalul a escaladat din cauza unor tensiuni mai vechi dintre acestea.

ACTUALIZARE

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Ionela Cozma, a declarat pentru ActualMM că incidentul a avut loc la o trecere de pietoni de pe Aleea Mărăști. Mai exact, la trecerea pentru pietoni, o băimăreancă de 47 de ani care se afla la volanul unui autoturism a început să se certe cu două femei de 42 și 22 de ani care voiau să treacă strada. În autoturism se afla și o pasageră în vârstă de 76 de ani.

Cearta a început din cauza… priorității de trecere. În timp ce pietonii au susținut că prioritate să treacă strada pe trecere, șoferița ar fi susținut contrariul. După mai multe schimburi de replici acide, șoferița de 47 de ani s-a dat jos din mașină și le-a atacat pe cele două femei cu un spray iritant lacrimogene (nu cu piper, cum s-a vehiculat inițial).

Imediat după faptă, polițiștii au fost solicitați să intervină. Între timp, șoferița “războinică” a plecat de la fața locului. Din nefericire pentru aceasta, a fost identificată rapid de către oamenii legii, iar acum este cercetată penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

Sursa: ActualMM.ro.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.