Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat aproximativ 4.000 pachete țigări, în valoare de peste 44.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
DN1C Baia Mare – Satu Mare, Medieșu Aurit
În această dimineaţă, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare a fost declanşată o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 07.00, poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare au oprit pentru control, în localitatea Medieşu Aurit, jud. Satu Mare, un autoturism marca Opel Meriva, înmatriculat în România. Maşina era condusă de către un sătmărean, în vârstă de 48 de ani. La controlul sumar al autoturismului, poliţiştii de frontieră au observat, pe bancheta din spate, o cantitate de ţigări.
Maşina şi persoana au fost conduse la sediul S.T.P.F. Satu Mare, iar după inventarierea bunurilor a rezultat cantitatea de 780 pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară, în valoare de 9.126 de lei.
Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă și efectuează verificări specifice în vederea documentării întregii activități infracționale.
CRĂCIUNEȘTI
Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat au descoperit abandonate, în apropierea frontierei de stat, pe raza localității Crăciunești, jud. Maramureș, trei colete cu țigări.
Baxurile au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 3.000 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 35.100 lei.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.