FOTO/VIDEO – Lagăr public de exterminare a câinilor comunitari la Târgu Lăpuș (ACTUALIZARE)

0
191

Imagini incredibil de șocante au fost înregistrate astăzi la Târgu Lăpuș, județul Maramureș. Reprezentanții ONG-ului Kola Kariola, împreună cu polițiștii și reprezentanții DSV Maramureș, au pătruns într-un adăpost public ai câinilor fără stăpâni din Țara Lăpușulului.

Ce au găsit acolo este greu de descris în cuvinte. De aceea lăsăm imaginile video și fotografiile să vorbească. Să mai spunem că anchete au fost deschise, inclusiv penale.

Adăpostul va fi demolat cu buldozerele Primăriei Târgu Lăpuș.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

În urma unei sesizări primite din partea unei organizații neguvernamentale, astăzi, 11 ianuarie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Maramureș, împreună cu polițiști de la Poliția orașului Târgu Lăpuș și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, au descins la o locație din Târgu Lăpuș, unde existau informații că există un adăpost improvizat și mai mulți câini sunt ținuți în captivitate în condiții improprii.

La fața locului, în patru cuști improvizate, au fost găsite 12 exemplare canine, care au fost ridicate și predate unui adăpost administrat de Primăria municipiului Baia Mare, iar spațiul respectiv a fost dezafectat.

Din primele cercetări a reieșit că animalele nu aveau stăpân și că ar fi fost ridicate din orașul Târgu Lăpuș.

Cercetările continuă, urmând ca, la finalizarea lor, să fie dispuse măsuri legale.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.