Renar este o organizaţie neguvernamentală, fără scop lucrativ, constituită pe baza prevederilor Legii 21/1924, cu modificările ulterioare, personalitatea juridică fiindu-i recunoscută prin Sentinţa Civilă nr. 1966 din 07.08.1990 (dosar 1975/PJ/1990) a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Asociaţia este recunoscută oficial ca organism naţional de acreditare unic, in temeiul OG 23/ 2009 şi in baza prevederilor Regulamentului (CE) nr.765/2008 și funcționează în coordonarea Ministerului Economiei. Acreditarea unui laborator medical reprezintă confirmarea oficială a faptului că un organism este competent să efectueze un tip de analiză medicală. Cu alte cuvinte laboratoarele medicale ar trebui să fie acreditate de RENAR pentru a efectua și a fi recunoscute testări pentru depistarea norocului coronavirus.
Am căutat și noi dacă avem la nivelul județului Maramureș un astfel de laborator de analize medicale care să fie acreditat RENAR. Rezultatul zero. La nivelul României, un singur laborator este acreditat pentru a confirma prezența Sars-Cov2. Am cerut oficial, conform Legii 544, DSP Maramureș detalii despre acest subiect. În momentul în care vom primi vi le vom prezenta. Până atunci circula informațiile conform cărora practic testarea PCR descoperă de fapt prezenta virusului pestei porcine în organism, nicidecum cel al noului coronavirus. Că o fi sau nu așa nu avem de unde știi. Așteptăm ca marii specialiști ai județului să ne ”lumineze calea”.
Dar până atunci, DSP Maramureș are alte ”probleme”: NU RECOMANDĂ FOLOSIREA TESTELOR RAPIDE PENTRU PERSOANELE ASIMPTOMATICE. Mai mare DSP-ului din Maramureș, Rareș Pop ne spune practic că toate țările din Uniunea Europeană (și nu numai) care folosesc astfel de teste pentru a depista persoanele pozitive dar asimptomatice sunt tembele și că doar metodologia INEPTĂ a celui mai slab ministru al Sănătății de după 1989, Tătaru, este cea mai tare din parcare
Comunicat DSP Maramureș
Directia de Sanatate Publica Maramures informeaza populatia judetului Maramures asupra urmatoarelor aspecte:
– la nivelul unităţilor sanitare, diagnosticarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 se realizează conform metodologiei Institutului Naţional de Sănătate Publică prin recoltarea exsudatului nazofaringian şi/sau orofaringian pentru detecţie, prin metoda RT-PCR, a ARN SARS-CoV-2, respectând algoritmul de testare.
– persoanele cu simptomatologie specifică pentru COVID-19 (conform definiţiei de caz elaborate şi actualizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică), ce contactează sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau medicul de familie vor fi transportate cu ambulanţa, respectând protocolul de transport al pacientului suspect COVID-19, la o unitate sanitară cu paturi;
– internarea într-un spital, pentru oricare simptomatologie şi/sau procedură/intervenţie medico-chirurgicală, nu poate fi condiţionată de prezentarea unui buletin cu rezultatul unui test pentru SARS-CoV-2;
– pentru triajul simptomaticilor, conform definiţiei de caz, în Unitatile Primiri Urgente(UPU/CPU) ale unitatilor sanitare cu paturi, având în vedere necesitatea de a descongestiona cât mai rapid, dar în siguranţă, aceste zone se pot utiliza teste de detecţie a antigenelor SARS-CoV-2. Concomitent cu testul rapid se va face şi recoltare pentru RT-PCR.
– pentru persoanele asimptomatice nu se recomandă la acest moment utilizarea testelor rapide.
Director Executiv,Dr Pop Rares