Klaus Iohannis și Ionel Bogdan au început campania electorală furând istoria Maramureșului

0
5848

Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, candidatul social-democraților maramureșeni pentru Camera Deputaților a declarat, în prima zi a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, că data de 6 noiembrie va rămâne în istorie ca o zi a infamiei atât în România, cât și în Maramureș. În România, pentru că în ziua în care s-a înregistrat un record negativ al persoanelor infectate cu noul coronavirus și peste 1.000 de români se află internați în centrele de terapie intensivă, românilor li se impun noi restricții.

”În ziua în care ni se interzice din nou să ne întâlnim unii cu ceilalți, când copiii află că nu vor merge prea curând la școală pentru a primi o educație care să le asigure un viitor mai bun, când aflăm că nu mai putem merge în târguri sau piețe, în această zi aflăm că se poate face, potrivit PNL, doar campanie electorală. Suntem chemați din nou la vot pentru ca președintele Klaus Iohannis să aibă, pe mai departe, <guvernul său>”. Și este o zi a infamiei și pentru Maramureș pentru că, vineri, 6 noiembrie, președintele României, Klaus Iohannis, alături de președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan au ales să înceapă campania electorală furând istoria Maramureșului. Au ales să meargă să taie panglica la Casa memorială <George Pop de Băsești>, făcând campanie electorală Partidului Național Liberal. Noi, ca maramureșeni, nu avem voie să acceptăm asemenea abuzuri și tocmai de aceea, Partidul Social Democrat se va bate în continuare cu peneliștii care încalcă legea, în fiecare zi, la nivel național”, a declarat liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Social-democratul maramureșean a subliniat faptul că Partidul Social Democrat nu va accepta ca, la nivelul Consiliului Județean Maramureș, să se încalce legea flagrant. ”În nici două săptămâni de mandat, noul președinte al CJ, penelistul Ionel Bogdan a încălcat deja legea de câteva ori. A convocat o ședință ilegală de Consiliu Județean pentru a-și instala pe funcții prietenii acoliți, asociați politici care încasează ilegal indemnizații de vicepreședinți. Ne vom bate în instanță și vom contesta toate aceste hotărâri, până când fiecare leu încasat ilegal de acești vicepreședinți peneliști și useriști vor fi dați înapoi maramureșenilor. La o altă ședință a Consiliului Județean au ales să nu respecte cutuma instituției și nu au oferit și opoziției funcții de conducere în cadrul comisiilor de specialitate. Partidul Social-Democrat Maramureș reprezintă 1 din 4 consilieri județeni și se cuvenea și membrilor PSD, oameni respectabili, să conducă aceste comisii. Atât de avizi sunt după funcții peneliștii, încât opoziției nu i se dă nimic. Tot astăzi am citit, în presă, că președintele Consiliului Județean Maramureș, încălcând legea și făcând un abuz de putere cras, a utilizat un antemergător, o mașină a poliției și o mașină a SPP-ului pentru a merge și a se face preș în fața avionului prezindențial al lui Klaus Iohannis. Aceste lucruri nu vor mai rămâne nesancționate de către Partidul Social-Democrat”, a conchis Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș și vicepreședinte național pe domeniul infrastructură.

Gabriel Zetea (PSD): ”Voi duce cu mine în Parlamentul României experiența pe care am acumulat-o în administrația locală”

Social-democratul maramureșean arată că suntem obligați să intrăm, în această perioadă, în campanie electorală, chiar dacă românii nu își doresc acest lucru și este evident că cetățenii au cu totul alte preocupări. Criza sanitară, criza economică prin care trece România sunt preocupările fiecărui român, astăzi. De aceea, pentru Parlamentul României, Partidul Social Democrat a hotărât să propună specialiști, oameni care știu ce au de făcut. Pe lista pe care Partidul Social-Democrat Maramureș o propune pentru alegerile din 6 decembrie se regăsesc și oameni tineri care au energia necesară pentru a mișca lucrurile din loc și pentru a veni cu propuneri concrete într-un moment extrem de greu pentru economia românească, dar și oameni cu multă experiență în domeniu.

”Președintele PSD, Marcel Ciolacu mi-a cerut să deschid lista pentru Camera Deputaților și mă prezint în fața maramureșenilor cu multă energie și multă încredere, aducând cu mine și experiența pe care am acumulat-o în administrația publică locală, în ultimii ani. Voi fi, în Parlamentul României, unul dintre principalii susținători ai unor proiecte extrem de importante pentru Maramureș: Autostrada Nordului, care va asigura conectivitatea Maramureșului cu marile coridoare din Europa și va face legătura între nord-vestul României și nord-estul României, legându-se de Autostrada M3, în Ungaria. De asemenea, creșterea accesului la gaz în județul Maramureș este un proiect pe care, în mandatul de președinte al Consiliului Județean l-am susținut alături de ministrul Economiei de la acea vreme. Voi susține, în Parlamentul României, proiectele fiecărei administrații locale, așa cum am făcut-o și ca șef al administrației locale. Am adus în județul Maramureș foarte multe proiecte în ultimii ani și am gestionat, în calitate de președinte al Consiliului Județean, cea mai benefică perioadă pentru județul nostru. Am avut investiții masive în infrastructura rutieră, iar spitalele județului Maramureș au devenit spitale de referință la nivel național. Sper ca maramureșenii să aibă încredere în Partidul Social-Democrat și în faptul că noi oferim siguranță: siguranța locurilor de muncă, siguranța veniturilor, siguranța unei educații corecte și siguranța sanitară a fiecărei familii în parte”, a conchis Gabriel Zetea, candidatul PSD Maramureș pentru Parlamentul României și vicepreședinte național al formațiunii social-democrate.

Articol comandat de Partidul Social Democrat Maramureș, cod mandatar financiar 11200020

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.