Gabriel Zetea (PSD): ”Guvernul Dreptei Unite insistă să vândă pe NIMIC activele statului, în vârf de pandemie”

0
5163

În plină criză economică provocată de pandemie, Guvernul Iohannis – Orban vrea să vândă la prețuri de nimic tot ce a mai rămas de preț în patrimoniul statului roman și toate acestea, doar pentru a-și satisface clientela politică. În ultima zi a termenului legal, Guvernul PNL a contestat la Curtea Constituțională proiectul legii prin care Parlamentul a respins modificările făcute prin OUG la Legea 173/2020 privind protejarea intereselor naționale în activitatea economică, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, candidatul social-democraților pentru Camera Deputaților.

”Miza pentru care Guvernul Orban a modificat prin OUG legea 173/2020 este de 20 de miliarde de euro, astfel încât România va rămâne doar cu companii pe hârtie. Activele vor fi vândute, iar statul va rămane cu acțiunile care îi vor permite controlul a NIMIC. Dincolo de interesele politice şi financiare ale tandemului Iohannis – PNL, vânzarea celor mai profitabile companii româneşti și distrugerea acestora va atrage şi șomajul aferent. În curând, alte sute de mii de români vor rămâne fără un loc de muncă”, a declarat Gabriel Zetea, candidatul PSD Maramureș pentru Parlamentul României.

Prin respingerea OUG, PSD a reușit să oprească pentru a doua oară guvernarea ”Dreptei Unite” să vândă pe nimic companiile profitabile de stat. Prima oară, PSD a inițiat și a reușit adoptarea Legii 173/2020, prin care s-a interzis vânzarea „participațiilor statului” în perioada de criză generată de pandemie (în următorii 2 ani). Este practic o lege similară cu cea adoptată de Germania, care știe să își protejeze avuția națională. Pentru a ocoli această interdicția impusă de lege, Guvernul a emis o ordonanță de urgență prin care a restrâns interdicția doar la vânzarea „acțiunilor” (nu a „participațiile statului”, cum era în legea PSD). Această modificare permite privatizarea mascată a companiilor, sub forma vânzării activelor (bunurilor deținute de aceste companii).

De exemplu, în baza OUG, Hidroelectrica ar fi rămas cu același număr de acțiuni în următorii doi ani, dar ar putea vinde Hidrocentrala Porțile de Fier! Ar mai fi o companie doar pe hârtie. Pentru a justifica act de veritabilă devalizare a avuției statului român, Guvernul PNL a invocat anumite situații particulare privind unele companii de stat aflate în insolvență aici ori necesitatea restructurării inclusiv prin vânzarea de active.

”Este doar un paravan! Miza adevărată pe care o urmărește Guvernul PNL este de a vinde perlele avuției naționale, companiile strategice cum sunt Hidroelectrica și Romgaz, dar și băncile românești în care statul a investit masiv în ultimii ani, CEC și Exim Bank”, susține liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Biroul de presă al PSD Maramureș, cod mandatar financiar 11200020

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.