PRELUARE DIRECTMM.RO: Radiografia situației COVID-19 din Maramureș, cu Rareș Pop, directorul DSP MM: „Toate spitalele sunt full! Avem nevoie de mai mulți specialiști pe Terapie Intensivă!”

0
449

Vă amintiți imaginile sumbre din Lombardia, din primăvară, sau din Suceava, tot din primăvară? Cu siguranță nu vi le doriți în Maramureș! Însă, pentru a evita un asemenea scenariu înfiorător, este nevoie de respectarea măsurilor.

În prezent, avem cele 28 paturi ATI destinate în Baia Mare de bolnavilor de COVID-19 ocupate (19 la Spitalul TBC, 9 la Județean). În acest context, autoritățile sunt nevoite să caute soluții. Iar la Spitalul Județean Baia Mare s-au găsit, conform protocolului. Însă, cum stăm la nivel de județ? L-am întrebat pe Rareș Pop, directorul DSP Maramureș.

„Numărul de cazuri raportat astăzi conține și cazuri pozitive primite cu întârziere de la laboratoarele private. De obicei, în Maramureș, se fac cam 300 teste la laboratoarele de stat și cam 300 la cele private. În prezent, paturile de ATI de la Spitalul TBC, 19 la număr și de la Spitalul Județean, 9 la număr, sunt ocupate. Cele 135 paturi destinate bolnavilor de COVID-19 de la Spitalul de Boli Infecțioase sunt ocupate, la fel cele 65 de la Sighetu Marmației, inclusiv cele 2 de ATI. La Vișeu de Sus, o secție a fost adaptată bolnavilor de COVID-19 și este plină, la fel zonele-tampon destinate suspecților de la Borșa și Târgu Lăpuș”, a declarat, pentru DirectMM.ro, Rareș Pop, directorul DSP Maramureș.

Șeful instituției spune că va convoca o întâlnire cu toți factorii responsabili, pentru a schimba modalitatea de a acționa, iar întrunirea va avea loc miercuri, 4 noiembrie. „Acționăm în baza unui protocol bine stabilit de la început. Toate zonele-tampon vor beneficia de o suplimentare a paturilor. Avem nevoie de specialiști. Spre exemplu, la Spitalul TBC, spital-suport, avem doar doi medici specialiști, doar ei fac gărzi, este nevoie să găsim soluții. Momentan nu vom transfera pacienți, ba dimpotrivă, Maramureșul a importat pacienți, din București, Hunedoara, Alba sau Brașov. Trebuie să găsim soluții”, a completat Rareș Pop.

Sursa – Cătă Țineghe, DirectMM.ro

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.