EXCLUSIV ÎN ROMÂNIA: Închidem școlile pe bandă rulantă în Maramureș ca nicăieri în Uniunea Europeană

0
2290

Astăzi Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a comunicat faptul că mai mulți profesori din Sighetu Marmației și Baia Mare, dar și un elev din Vișeu de Jos, au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus. Ne informează cu surle și trâmbițe că profesorii au purtat mască și totuși cursurile au fost suspendate pentru 14 zile.

Cine și în baza cărui studiu științific s-a luat această măsură? Nimeni nu știe! Am întrebat cu subiect și predicat și am primit un răspuns evaziv firește. ”Procedura a fost stabilită la nivel central. Acest lucru s-a stabilit prin Ordin comun al Ministerului Educatiei si Cercetarii, respectiv Ministerul Sanatatii, publicat in Monitorul Oficial. La Art.16 se spune: la apariția într-o clasă din unitatea de învățământ a unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 se suspendă cursurile clasei respective pentru o perioadă de 14 zile”.

Întrebăm din nou: în baza cărui studiu științific s-a luat această măsură pentru că în întreaga Uniune Europeană procedura este total diferită. Avem și exemple: medicii epidemiologi susțin că la 4 zile de la contactul direct cu o persoană confirmată pozitiv se poate efectua testul care poate confirma dacă ați fost sau nu infectat. Simplu și la obiect. În România în schimb, NICIUN CUVINȚEL DESPRE TESTARE! În țările nordice spre exemplu, dacă un profesor sau elev este depistat pozitiv cursurile se suspendă timp de 5-6 zile (lucrătoare). Ministerul danez al Sănătății susține că în ziua 5 de la contactul direct cu un elev/profesor depistat pozitiv toți elevii/profesorii respectiv familiile elevilor/profesorilor sunt TESTAȚI GRATUIT în baza unei programări online sau a unei programări efectuate telefonic de medicul de familie. În 24 de ore rezultatele testelor sunt primite pe email. Pentru elevii/profesori negativi școala se reia în REGIM NORMAL. Cei depistați pozitiv rămân la domiciliu încă 10 zile.

Școli/clase închise în Sighetu Marmației, Vișeu de Jos și Baia Mare

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș comunică confirmarea unui cadru didactic infectat cu virusul SARS-CoV-2 de la o unitate de învățământ din municipiul Sighetu Marmației. Cadrul didactic confirmat a desfășurat o singură oră de curs la Școala Gimnazială ”George Coșbuc” din Sighetu Marmației, a purtat permanent mască de protecție și nu a intrat în contact cu alte cadre didactice sau colective de elevi. De asemenea, a respectat distanța de protecție sanitară stabilită de către specialiști. Direcția de Sănătate Publică a dispus efectuarea dezinfecției. Au fost luate măsurile specifice de protecție pentru celelalte cadre didactice, respectiv elevi ai unității de învățământ. În acest context, cursurile de la clasa respectivă au fost suspendate pentru o perioadă de 14 zile. Elevii acestei clase vor desfășura cursuri exclusiv online.

Un elev de la Școala Gimnazială din Vișeu de Jos a fost confirmat pozitiv. Direcția de Sănătate Publică Maramureș efectuează ancheta epidemiologică și a dispus dezinfecția unității de învățământ. Și aici au fost luate măsurile specifice de protecție pentru cadrele didactice și elevi. Cursurile de la colectivul clasei din care face parte elevul au fost suspendate pentru o perioadă de 14 zile, iar elevii vor desfășura orele de curs online.

Un alt cadru didactic confirmat își desfășoară activitatea la Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” din Baia Mare. Cadrul didactic a purtat permanent mască de protecție la clasa unde a predat cursuri și a respectat măsurile de protecție individuală. Direcția de Sănătate Publică efectuează ancheta epidemiologică și a dispus dezinfecția unității de învățământ. Conform procedurilor stabilite, cursurile de la clasă au fost suspendate pentru o perioadă de 14 zile.

Pentru a preveni și limita infecția cu SARS-CoV-2 la nivelul județului nostru, le reamintim cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități în perioada stării de alertă, normele stabilite de specialiști, purtarea măștii de protecție în spațiile stabilite prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, respectiv păstrarea distanței fizice de protecție sanitară și igienizarea frecventă a mâinilor.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.