EXCLUSIV: Galerie foto – Selfi-uri pe fâșia cu României cu Ucraina. Mai păzește cineva granița externă a Uniunii Europene? (actualizare)

0
2170

În ultima vreme tot mai multe fotografii realizate pe granița României cu Ucraina (graniță externă a Uniunii Europene) apar pe paginile de socializare. Culmea este că ABSOLUT NIMENI nu îi întreabă nici măcar ”de sănătate” ce să mai vorbim despre alte întrebări cum ar fi: ce caută în zona respectivă, interzisă de lege.

Mai mult, în unele fotografii se vede clar faptul că persoanele au trecut aproximativ 20 de metri în țara vecină, Ucraina, ele aflându-se pe drumul de patrulare al grănicerilor ucraineni. Așadar, în acest caz avem de-a face cu trecere frauduloasă a graniței de stat, pedepsită de Codul Penal – art. 262. (1) Intrarea sau ieșirea din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (3) Tentativa se pedepsește. Totodată, în OUG 104/2001 se spune clar faptul că fotografierea teritoriului statului vecin este interzis, putând ajunge la a fi considerat un incident diplomatic.

În fine, întrebarea este alta: UNDE SUNT POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ MARAMUREȘENI? Mai păzesc ei granița României cu Ucraina? Mai păzește cineva granița externă a Uniunii Europene? Și ne mai mirăm de faptul că în zona Maramureșului contrabanda cu țigări ucrainene este ÎN FLOARE. E drept, vor spune probabil că ITPF Sighetu Marmației are de păzit cea mai dificilă graniță externă a UE de păzit, situată în proporție de 80% în zonă de munte, extrem de greu accesibilă. Dar oamenii simpli cum ajung acolo să își facă selfi-urile?

ACTUALIZARE – ITPF Sighetu Marmației

Referitor la imaginile apărute în spațiul public, pe o retea de socializare, în care apar mai multe fotografii realizate lângă stâlpii de frontiera româno-ucraineni, pe raza localității Repedea, județul Maramureș, menționăm faptul că persoanele respective se aflau pe un traseu turistic în apropierea liniei de frontieră cu Ucraina.

Conform atribuțiilor, polițiștii de frontieră execută permanent, prin patrulare și observare cu aparatura de vedere din dotare, misiuni de supraveghere a frontierei de stat. Totodată, în baza analizei de risc, lucrătorii noștri realizează verificări suplimentare cu privire la persoanele care nu îşi justifică prezenţa în apropierea frontierei de stat, cu accent pe zonele sensibile privind nerespectarea regimului juridic al frontierei de stat. Referitor la imaginile apărute în spațiul public se fac verificări cu privire la aspectele sesizate.

Cu această ocazie, informăm persoanele, în special turiștii – iubitori de munte, care călătoresc pe traseele turistice din zona de frontieră, asupra prevederilor articolul nr. 46 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 105 din 2001 privind frontiera de stat a României, și anume: Art. 46. – din OUG 105 din 2001 (1) Persoanelor care se deplasează sau care desfășoară diferite activități în apropierea frontierei de stat le este interzis:

a) să tragă cu arma peste frontiera de stat;

b) să deterioreze sau să distrugă semnele de frontieră, instalațiile sau mijloacele tehnice de pază ale poliției de frontieră;

c) să utilizeze focul deschis fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți;

d) să fixeze pe bandă magnetică, pe hârtie sau alt suport imagini care să redea porțiuni din teritoriul statelor vecine;

e) să facă schimb de obiecte sau corespondență peste frontiera de stat, în alte puncte decât cele destinate prin lege acestui scop;

f) să desfășoare activități care pot polua apele, marea, aerul sau solul în zona de frontieră, precum și apele maritime aflate sub jurisdicția statului român;

g) să poarte convorbiri neautorizate peste linia de frontieră;

h) să comită fapte, gesturi sau să profereze expresii jignitoare la adresa statului vecin sau a cetățenilor acestuia.

De asemenea, persoanele interesate de traseele turistice aflate în raza de competență a Sectorul Poliţiei de Frontieră Poienile de Sub Munte, județul Maramureș, pot solicita informații la numărul de telefon 0262/348391.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.