DOSARE PENALE: Veniți din Italia și Germania doi maramureșeni Ruscova și Săliștea de Sus au mințit autoritățile de la Poliția de Frontieră

0
677

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA VIȘEU DE SUS

 Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus a fost înregistrat, la data de 7 mai 2020, un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de ,,fals în declarații”, prev.și ped.de art.326 Cod penal, și ,,zădărnicirea combaterii bolilor”, prev.de art.352 alin.1 Cod penal.

În fapt, Secția 4 Rurală Leordina s-a sesizat din oficiu, la data de 07 mai 2020, relativ la săvârșirea acestor infracțiuni, ca urmare a faptului că, în urma unor informații obținute din mediul online, urmate de verificări corespunzătoare, organele de cercetare penală au constatat faptul că o persoană de sex masculin, domiciliată în localitatea Ruscova, din județul Maramureș, efectuează frecvent deplasări pe teritoriul Italiei, iar la revenirea în țară, pentru a evita măsurile de carantinare declară autorităților faptul că revine de pe teritoriul Ungariei.

Precizăm faptul că activitățile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a principiului prezumției de nevinovăție.

 Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești

  La data de 04 mai 2020, Poliţia oraşului Săliştea de Sus, jud. Maramureş, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană domiciliată în comuna Săcel, jud. Maramureş, s-a întors în data de 29.04.2020, în jurul orelor 23:30-24:00 din Republica Federală Germania (zonă roşie), intrând pe teritoriul României prin punctul de frontieră Nădlac, fără a fi luată măsura carantinării instituţionalizate faţă de aceasta.

Pentru a verifica informaţiile expuse, sesizării din oficiu a organelor de poliţie i-a fost atribuit număr unic (de dosar penal) de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 C.p.

 Precizăm că activităţile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a principiului prezumţiei de nevinovăţie.

Comenteaza cu Facebook

loading...
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.