FOTO – LA 19 ANI A FUGIT DE POLIȚIE: Beat, fără permis și cu ITP-ul expirat a ajuns cu mașina într-un gard și apoi într-un podeț

0
1688

În jurul orei 2.30, poliţiştii Secţiei 5 Poliție rurală Ocna Şugatag, au procedat la urmărirea unui autovehicul având semnalele luminoase și acustice pornite. Când a observat autospeciala poliţiei, conducătorul autoturismului a mărit viteza de deplasare, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul volanului. Acesta a ieșit de pe partea carosabilă şi s-a izbit de gardul unui imobil din localitatate.

În urma verificărilor, poliţiştii au identificat la volanul autoturismului un tânăr de 19 ani din Năneşti care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule şi au constatat că autoturismul avea ITP expirat.

Poliţiştii l-au testat pe acesta cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Din fericire în urma accidentului nu au rezultat victime omeneşti, ci doar pagube materiale.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, urmând a fi dispuse măsuri legale. 

Să mai spunem doar că tânărul are doar patru clase, deci nici nu se pune problema în a avea permis de conducere vreodată.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.