Marcel Vela, primele explicaţii după acordul cu Biserica Ortodoxă: Fără aceste măsuri, am fi intervenit cu jandarmii să oprim lumea să meargă la Biserică

0
860

Ministrul de Interne, Marcel Vela, continuă să-şi susţină decizia de a sprijini Biserica Ortodoxă Română de a împărţi Sfintele Paşti şi Lumina Sfântă către credincioşii ortodocşi. El spune că dacă nu se luau aceste măsuri, oamenii nu ar fi înţeles să stea acasă, iar sâmbătă seara bisericile ar fi fost pline.

Dacă nu luam această decizie, vă spun că erau oameni care nu înțelegeau și sâmbătă erau bisericile pline. Se împrăștia virusul și trebuia să intervenim pentru a respecta legea și puneam Jandarmeria și Poliția în situația neplăcută ca știre internațională luată de toate televiziunile că la biserca X din satul Y, Jandarmeria a oprit lumea să se ducă la biserică. Nu am luat această decizie pentru că n-am avut ce să fac ieri după-amiază“, a declarat Marcel Vela, la Antena 3.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că MAI a ajuns la un acord cu Biserica Ortodoxă Română, în ceea ce privește Sărbătorile Pascale. Astfel, având în vedere numărul mare de cetățeni de religie ortodoxă, pentru a nu exista riscul răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, ministerul Afacerilor Interne informează că vine în sprijinul Bisericii Ortodoxe, executând misiuni de susținere și ajutor pentru clerici și credincioși.

Cum se distribuie Sfintele Paşti:

  • Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu aghiasmă și vin, numită Paști, sfințită anul acesta în Joia Mare, în 16 aprilie, după Sfânta Liturghie, va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 07-17, în toate parohiile din Patriarhia Română în locuri special amenajate, în afara bisericilor, de către personalul angajat al bisericii și de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecție (mască sanitară, distanță socială), exact ca la magazinele alimentare.
  • În declarația pe proprie răspundere, la locul deplasării credinciosul va face precizarea: “pentru ridicarea Sfintelor Paști de la biserică” și va trece numele lăcașului de cult din zona de rezidență a persoanei respective.
  • Reprezentanții MAI, Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliție Locală, vor asigura ordinea publică pe toată perioada distribuirii Sfintelor Paști.
  • Angajații parohiei, membrii consiliilor parohiale și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț
  • Pentru credincioșii bolnavi și cei peste 65 de ani, Paștile vor fi distribuite la domiciliu, de către voluntari, vineri și sâmbătă, sau în prima zi de Paști, începând cu ora 6 dimineața, cu respectarea măsurilor de protecție, mască sanitară și mănuși

Cum se distribui Sfânta Lumină:

  • Distribuirea Sfintei Lumini, aduse de la Ierusalim, în seara de sâmbătă 18 aprilie, în jurul orelor 19, se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică și patrulele existente sub coordonarea MAI aflate în misiune, sâmbătă, începând cu ora 20
  • Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara curții sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația și formarea grupurilor mai mari de trei persoane
  • În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă cu ajutorul personalului MAI, de la centrele episcopale la parohiile din zonele carantinate
  • În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților, care distribuie Sfânta Lumină în casele credincioșilor, cât și a voluntarilor care vor avea asupra lor cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască și mănuși de protecție

Marcel Vela spune, referitor la deciziile privind noaptea de Înviere și, implicit, la acordul MAI-BOR, că atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Ludovic Orban erau la curent cu măsurile anunțate marți seara legate de împărțirea luminii de Paște.

Întâlnirile cu domnul președinte sunt periodice și tema e legată de starea de urgență, chestiuni extrem de serioase. Eu, înainte de a face un lucru, în calitate de ministru, e normal că îl anunț pe primul ministru și pe președinte. Ambii erau la curent cu ce am anunțat aseară. Motivul pentru care am luat deciziile au fost cât se poate de simple: cu toții dorim să evităm aglomerația în seara de Înviere. Biserica a fost foarte deschisă și apreciez acest lucru“, a spus ministrul de Interne, miercuri, la Antena 3.

Vela a mai subiliniat faptul că nu există niciun conflict între ceea ce spune ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi acordul MAI-BOR. “Nu este niciun conflict între ce spun eu şi ce spune ministrul Tătaru. Sunt de acord cu tot ce spune dânsul şi noi respectăm toate regulile cu aceste măsuri de Paşte. Nu există nicio incompatibilitate între ce spune domnul ministru şi ce am decis noi“, a explicat Vela.

De ce nu au fost ajutaţi în acest sens şi catolicii?

Conform ministrului Vela, doar Patriarhia Română a cerut ajutorul oficial Guvernului în acest sens. “Romano-catolicii şi celelalte culte care au sărbătorit Paştele nu au cerut oficial nimic. Patriarhia Română a cerut ajutorul şi soluţii pentru a evita răspândirea coronavirusului. Daca primeam şi de la celelalte culte, le-am fi sprijinit la fel. Doar că ei ţin majoritatea de Vatican, care a avut alte rânduieli“, a explicat Vela.

Explicaţia a fost împărtăşită şi de Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice Bucureşti. “Cuvânt pentru romano-catolici: am celebrat Învierea din morți a lui Cristos exact așa cum a făcut-o Papa Francisc. Am respectat indicațiile Sf. Scaun, ale episcopilor noștri și ale autorităților din România“, a scris Francisc Doboş pe Facebook.

Klaus Iohannis, despre măsurile anunţate de MAI pentru Paşte: Intenţiile au fost bune, dar nu e cazul să ne relaxăm. Staţi acasă!

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că acordul semnat între M.A.I. şi Biserica Ortodoxă Română pentru sărbătorile pascale a plecat de la o intenție bună, însă a fost greșit explicat de autorități.

”Intențiile au fost foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește acolo. Mulți români au înțeles că e cazul să ne relaxăm. Nu e cazul să ne relaxăm! Explicațiile au fost prea optimiste”, a spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohnnis: „Cuvântul de ordine este: „Stați acasă!”

”E regretabil să observăm că cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă cu un așa-zis acord încheiat între MAI și Biserica Ortodoxă”, a mai spus Klaus Iohannis.

Iohannis a anunţat că va cere ministrului de Interne şi premierului să revină asupra acordului MAI – BOR și să găsească o formulă care respectă principiul Stați acasă!.

”Așadar, dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun și medicii, în frunte cu Ministrul Sănătății, același lucru pe care îl spun experții, același lucru pe care îl spune Organizația Mondială a Sănătății: Stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări!”, a spus Iohannis.

Declarația lui Klaus Iohannis vine în contextul în care ministrul Marcel Vela a anunțat, marți seară, că a încheiat un protocol cu Biserica Ortodoxă care stabilește modul în care oamenii vor primi lumină în noaptea de Înviere, dar și regulile de împărțire a Sfintelor Paști.

Polițiștii au ironizat acordul semnat de ministrul Vela cu Biserica Ortodoxă Română. Fotografiile fac furori pe internet.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.