DISPERARE LA BORȘA SI SIGHET: ”Luni vom pleca acasă la familie. Nu ne-a testat nimeni” (VIDEO)

0
3359

#VremTeste! Este mesajul venit din partea persoanelor aflate în carantină instituționalizată la BORȘA dar și la SIGHETU MARMAȚIEI. Oficial se pare că metodologia ar fi fost schimbată de câteva zile iar persoanele aflate în carantină instituționalizată NU MAI SUNT TESTATE. AȘTEPTĂM ȘI OFICIAL DACĂ ESTE SAU NU AȘA.

BORȘA

”Noi luni ieșim din carantină. Au trecut 14 zile. Nu vor să ne testeze. Ne-au spus că noi nu avem nimic pentru că ne-au monitorizat cei de la DSP Maramureș. În cele 14 zile nu a venit NIMENI LA NOI. Așa cum spuneam luni trebuie să ieșim. Ne este frică să mergem la familii fără să știm dacă avem sau nu acest virus. Vrem să fim testați. De la DSP ne-au spus că dacă vrem teste să sunăm la 112 și să spunem că avem simptome! Și așa ne-or testa” este mesajul unui maramureșean aflat în carantină instituționalizată la una din pensiunile din Borșa.

SIGHET

„Bună ziua. Am citit articolul dvs și vreau să vă aduc la cunoștință niște lucruri oribile din punctul meu de vedere, ce se întâmplă acum, legat de carantină. Nu iau apărarea nimănui dar carantinele în România sunt o risipă de bani publici și niște focare de infecție în adevăratul sens al cuvântului. Eu sunt în carantină împreună cu soția mea. Ne-au adus aici în carantină în timp ce noi avem o casă care este goală. Deci statul cheltuie o gramadă de bani pe noi, în timp ce casa noastră stă goală. Nu ne putem plânge de condiții. Mâncare, multă și bună, tot ce vrei. Dar ne-au adus aici într-o pensiune în care sunt 32 de persoane. Nu ai voie să ieși din pensiune, dar toată lumea poate merge în vizită la toată lumea, pe holuri etc. Chiar dacă ești conștient și vrei să stai în cameră să te izolezi față de restul, NU POȚI.

Mâncare se aduce la intrarea în pensiune și se pune pe o masă mică unde trebuie să coboare toată lumea aflată acolo să și-o ia. Fiecare atinge punga altuia etc. Cafeaua, laptele și ceaiul e adus în pet uri de doi litri, fiecare trebuie să atingă sticla, dopul ca să se poată servi.

Mai strigător la cer este faptul că jumătate din cei din pensiune au venit cu mult înaintea noastră, intră în contact cu noi și peste câteva zile pleacă acasă. Exemplu: dacă se descoperă în ziua 12 că ei sunt bolnavi. EI voi fi de mult cu familiile și prietenii lor acasă. Între timp vor veni alții în locul lor. Deci până la sfârșit eu voi intra în contact cu cel puțin 50 de persoane. Asta repet, în timp ce CASA NOASTRĂ STĂ GOALĂ. În loc să stau eu cu soția acolo. Dacă eu sunt bolnav statul va avea de îngrijit doi bolnavi: eu și soția. Dar dacă eu sunt bolnav aici va trebui să cheltuiască o gramadă de bani pentru că vor mai fi 50 de noi bolnavi.

Doresc să mai precizez că de când suntem aici NU AM VĂZUT URMĂ DE DOCTOR PE AICI. NU NE-A TESTAT NIMENI. Și să mai spun o poveste interesantă. Am discutat cu un prieten polițist și îmi spune că a oprit pe cineva care era taximetrist în Anglia și că venea în România. Lui i-a dat izolare la domiciliu, dar el a cerut să i se dea carantină motivând că nu are casă proprie și că stă cu părinții în România și că nu dorește să îi pună în pericol. Dl polițist a sunat mai sus să raporteze și i s-a spus că acel taximetrist venit din Anglia poate fi carantinat CONTRACOST. Atunci cetățeanul român a decis că merge acasă la izolare. În tot acest timp cunosc foarte multe persoane care au casă proprie, unde locuiesc singuri și ei sunt trimiși la carantină instituționalizată, pe banii statului, în timp ce casele lor stau goale. Acel cetățean care avea nevoie de o cazare își pune părinții în pericol în timp ce la alții le stau casele goale. Vă dați seama cu câtă lume a intrat el în contact fiind taximetrist în Anglia?

Este dureror că toată lumea acuză doar cetățenii, doar pe cei veniți din străinătate de la muncă. Se prezintă doar cetățeni inconștienți. Nu se prezintă proasta organizare a statului român, nu se prezintă cetățeni conștienți și responsabili care vor da nu pot tot din cauza statului. Cazul taximetristului din Anglia. Parcă numai populația este vinovată. Parcă toată lumea e inconștientă și statul este îngerul protector (cazul nostru). Dacă mulți nu au respectat izolarea, nouă ni s-a luat dreptul de a alege. Noi am fost duși direct în carantină fără a avea șansa de a demonstra că putem respecta izolarea la domiciliu, fără a putea demonstra că suntem cetățeni responsabili„ ne-a transmis cititorul nostru carantinat la Sighetu Marmației.

?Haideți să fim uniți, să distribuim toți acest clip!

“Nu m-am întors aici de bine,
Ci fiindcă n-am avut de-ales.
Am stat cuminte-n carantină,
Nu vreau, fără un test, să ies.

Nu știu ce am adus de-acolo,
De am covid-ul sau nu-l am,
Vă rog din suflet, nu mă puneți,
Familia eu să mi-o condamn.

Cer doar un test să mi se facă,
Cât poate fi? Eu îl plătesc!
Să merg cu inima-mpăcată,
Pe-ai mei să nu-i îmbolnăvesc!

Am stat închis ca și un câine
Și regulile-am respectat,
N-aș vrea să știu mâine, poimâine,
Că pe ai mei i-am infectat.

Părinții mă așteaptă-n poartă,
Copiii-n brațe să îi strâng,
Cadou le-aș duce-o ciocolată,
Nu moartea, în chip nemaivăzut.”

Comenteaza cu Facebook

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.