Tâlhărie la un local cu aparate de jocuri de noroc din municipiul Satu Mare. Potrivit informațiilor obținute de reporterii PresaSM, totul s-a întâmplat marți, 24 decembrie 2019, la ora 13.56, la un bar din zona intersecției de la Burdea. Un individ, în vârstă de circa 40 de ani, a intrat în bar și a mers inițial la toaletă.
După ce a ieșit, profitând de faptul că angajata a stat cu spatele la el, a prins-o de păr și a bruscat-o în spatele tejghelei. A smuls, pur și simplu, sertarul casei de marcat, după care a plecat. Cu toată opoziția angajatei, care nu a avut nicio șansă în fața agresorului.
Cu toate acestea, angajata a dat dovadă de un curaj nebun, încercând să îl oprească pe tâlhar. Chiar să plece după el, pe stradă.
Potrivit informațiilor PresaSM, paguba a fost redusă, în casă fiind – la acel moment – doar 75 de lei. Individul a fost prins la scurt timp de către polițiști și încarcerat.
Bărbatul care a comis tâlhăria la un local cu aparate de jocuri de noroc din municipiul Satu Mare este un recidivist.
Potrivit informațiilor PresaSM, este vorba despre H.C., care a și fost prins de către specialiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare. Acesta ar mai fi tâlhărit, în urmă cu circa doi ani, angajatele de la o farmacie de pe strada Cuza Vodă, în municipiul Satu Mare.
Individul a fost arestat preventiv, măsură luată de judecătorii sătmăreni, la solicitarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare privind pe inculpatul H. C., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (…) pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală prin ordonanţa procurorului din data de 24.12.2019, în dosar nr. 3282/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare. Dispune arestarea preventivă a inculpatului H. C., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 25.12.2019 şi până la data de 23.01.2020, inclusiv. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de avocatul din oficiu privind luarea măsurii preventive a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu”, este soluția pe scurt a judecătorilor.
Sursa info, foto și video: PresaSM.ro.