“CORSAR” DE SEZON – Un bărbat din Vișeu deținea un întreg arsenal de… petarde (FOTO)

0
774

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au identificat, pe o stradă din localitatea Vișeu de Sus, un cetățean român, în vârstă de 50 ani, care deținea 13.200 de petarde, în valoare de 3.450 lei, fără a fi autorizat în acest sens.

În data de 28 noiembrie 2019, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control în zona de competență, lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, județul Maramureș, au depistat, pe o stradă din localitatea Vișeu de Sus, o persoană care deținea, într-o cutie, mai multe materiale pirotehnice.

Persoana a fost identificată ca fiind cetățean român, N. V. în vârstă de 50 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș, iar în interiorul cutiei au fost descoperite mai multe petarde. Din verificări a rezultat că maramureșeanul nu este autorizat pentru a desfășura operațiuni cu astfel de materiale.

“În urma inventarierii, s-a constatat faptul că este vorba despre 13.200 bucăți de materiale pirotehnice, în valoare de aproximativ 3.450 de lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului de comercializare a articolelor pirotehnice, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun”, a explicat Iulia Stan, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației.

Crin CĂLĂUZ

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.