ÎNVINS ÎN BAIA MARE, TADICI A AFLAT VINOVAȚII: ”Când ai mai mult de trei jucătoare străine, practic cumperi rezultate”

0
797

Tehnicianul a tras concluziile după înfrângerea aspră de la Baia Mare şi este de părere că diferenţa au făcut-o jucătoarele străine din lotul celor de la Minaur


HC Zalău a suferit cea mai aspră înfrângere din acest campionat şi a pierdut la o diferenţă de opt goluri disputa cu Minaur Baia Mare, din cadrul etapei a VII-a a Ligii Naţionale.

Până prin minutul 40, formaţia sălăjeană s-a ţinut tare şi chiar a avut şansa să egaleze, însă la 13 – 12, Dana Abed-Kader a ratat o aruncare de la 7 m. Au urmat două eliminări de 2 minute în tabăra Zalăului, iar jocul s-a rupt şi pe semicerc a mai fost o singură echipă.

S-a terminat în cele din urmă 24 – 16 în favoarea echipei maramureşene, o diferenţă de opt goluri, care după părerea lui Tadici a fost făcută de jucătoarele străine care joacă la Minaur.

“A fost o diferenţă de două goluri la pauză, în condiţiile unor ratări ale noastre de la 7 m şi altor trei-patru situaţii de unu la unu. Portarii de la Baia Mare au avut 17 intervenţii spre deosebire de portarii noştri care au avut doar şapte intervenţii.  Totul s-a rupt la 13 – 12, când Dana Abed-Kader a ratat 7 m, iar imediat a urmat o eliminare şi s-a făcut 14 – 12.

Din acel moment, am început să trimit în teren jucătoarele care nu au jucat şi practic, în afară de Adina Sabău, toate au prins minute, mai multe sau mai puţine. A fost o diferenţă de opt goluri, pe care au făcut-o cele patru jucătoare străine şi nicidecum extremele lor. Au fost ajutate de poartă, dar poarta lor a fost foarte bine susţinută de apărare. În special în repriza secundă, echipa din Baia Mare a jucat foarte tare, iar pe fondul acelor eliminări gazdele s-au desprins. A fost un rezultat normal, dar am o mulţumire vizabi de ceea ce introducem noi în teren, iar ele pentru a obţine nişte victorii sunt nevoie să aibă cinci jucătoare străine. Practic, trei dintre jucătoarele străine ne-au dat 17 goluri. Nu ştiu care este satisfacţia unora sau altora cu aceste jucătoare străine.Eu aş spune că sunt nişte rezultate cumpărate, când o echipă are în teren mai mult de trei jucătoare străine. Ne-am dus să jucăm, să încercăm, dar era greu de crezut că se va putea întâmpla ceva. Ne vedem bârna din ochi. Am ratat trei aruncări de la 7 m, din lipsă de responsabilitate, începând din minutul 2. Am ratat două contraatacuri, am ratat la nivel de extreme şi am avut un joc modest cu pivotul şi nişte procentaje slabe la aruncările interilor”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.

“Cei de la Baia Mare mai trebuie să se nască odată să obţină rezultatele pe care le-am obţinut eu la Zalău”

Partidele dintre HC Zalău şi Baia Mare sunt catalogate în special de suporteri ca fiind derby-uri zonale, însă Gheorghe Tadici are o altă părere în privinţa acestor dueluri.

“În ce priveşte rivalitatea dintre mine şi Buceschi sau între cele două echipe, aş spune că mai trebuie să se nască odată ca să obţină rezultatele care le-a obţinut Tadici cu Zalăul în decursul anilor. A fost şi Baia Mare campioană, însă când a avut şapte sau opt jucătoare străine din toate părţile continentului, de la multe echipe naţionale.Noi am fost campioni fără nicio jucătoare străină. Ca atare nu poate fi vorba de rivalitate, nici măcar zonală.În plus, ei au fost club care a retrogradat prin liga secundă, s-au desfiinţat, iar dacă mâine se pune un barem din banii publici sunt printre echipele care s-ar desfiinţa imediat”, a precizat Tadici.

Sursa: Sportul Sălăjean.ro.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.