Galerie foto/video: Și-a împușcat fratele, apoi și-a dat foc la casă. A fost reținut

0
531

Un incendiu puternic a izbucnit şa o casă de locuit din Coştiui, nr. 270. la faţa locului s-au deplasat membrii Detaşamentului Sighet cu 2 autospeciale şi un echipaj de prim ajutor.

ACTUALIZARE 1

În sprijinul pompierilor militari au intervenit și pompierii civili din Rona de Sus.

În urma incendiului, au ars circa 90 de metri pătrați de acoperiș din lemn, 50 de metri dintr-o anexă gospodărească din lemn și 20 de metri pătrați dintr-un șopron de fân.

ACTUALIZARE 2

Se pare că incendiul a izbucnit după o ceartă între fraţi care ar fi degenerat și ar fi avut ca și rezultat incendierea casei. Mai mult decât atât, unul dintre ei l-ar fi împușcat pe celălalt. Din fericire, dacă putem spune așa, ar fi fost vorba despre o pușcă cu alice, astfel că victima nu ar fi fost rănită grav. Totuși, bărbatul rănit ar fi fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.

Se vorbește, tot pe surse, că individul agresiv ar fi fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, pentru a fi expertizat psihiatric.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la omor, ultraj, distrugere, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, pe numele unui bărbat din Coştiui.

Din primele verificări efectuate polițiștii au stabilit că bărbatul, de 41 de ani, și-a agresat fratele și a incendiat locuința comună.

Pentru aplanarea conflictului și imobilizarea agresorului, care avea asupra sa o armă cu care amenința forțele de intervenție, au intervenit echipaje din cadrul poliției și poliției de frontieră. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Agresorul se află în custodia poliției.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.