GALERIE FOTO/VIDEO: Accident teribil la SĂBIȘA. Trei victime, una încarcerată. Un bărbat a decedat, doi maghiari duși la spital

0
1294

Un grav accident de circulație s-a produs în urmă cu puțin timp pe drumul național 1 C Baia Mare – Satu Mare, pe raza localității Săbișa.

Din primele informații se pare că sunt trei persoane rănite, dintre care una este încarcerată și inconștientă. Se efectuează manevre de resuscitare.

La fața locului se deplasează trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță, pompierii de la descarcerare și polițiștii.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN1C (E58Baia Mare – Livada, pe raza localităţii Săbişa,judeţul Maramureş, a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme. În urma impactului, o persoană a suferit leziuni grave. Circulaţia este oprită pe ambele sensuri.

ACTUALIZARE 1: IPJ Maramureș

Primele verificări au relevat că un bărbat de 68 de ani, care conducea un autoturism dinspre Baia Mare spre Satu Mare, ajuns în localitatea Săbișa a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un cetățean maghiar.

În urma impactului, la scurt timp de la producerea accidentului, bărbatul care a pătruns pe contrasens a decedat. Șoferul maghiar a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost zero. B

Bărbatul decedat este transportat la morga spitalului. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

credit foto: JurnalMM.ro, Obiectiv-SM.ro.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.