SUEDIA – ROMÂNIA // Interviu cu băimăreanul Dacian Dacin, antrenor în Suedia: „Ne bagă la capitolul și alții”

0
463

România debutează în campania de calificare pentru EURO 2020 în fața Suediei, pe 23 martie. Stabilit acolo din 2011, antrenorul Dacian Dacin (34 de ani) pregătește o formație din liga a treia suedeză, Harnosand FF, și face o avancronică pertinentă a partidei pe care „tricolorii” o vor disputa pe 23 martie la Stockholm.

Românii nu prea și-au găsit refugiu în fotbalul suedez, căci altele sunt țintele europene pentru jucătorii sau antrenorii noștri. Dacian Dacin se numără însă printre excepții.

Fost fotbalist la Baia Mare, CFR Cluj și Unirea Dej, bărbatul de 34 de ani a evoluat în ligile inferioare din Suedia, iar acum e antrenor principal la o formație din L3, Harnosand FF.

A făcut stagii inclusiv la o Academie în SUA, a renunțat să aplice pentru licență la FRF, „nepotisme!”, și se pregătește să-și ia calificările în meserie în țara de adopție. Cunoaște fotbalul suedez de la bază până spre vârf și, înaintea disputei cu România din campania pentru Euro 2020, nu se sfiește să spună că „m-aș bucura să scoatem măcar un egal, dar mă tem că va fi foarte complicat”.

„Suedezii sunt optimiști pentru meciul din 23 martie. E stilul lor de a fi și un pic aroganți, superiori, au uneori senzația că totul li se cuvine, dar se bazează pe un grup care a demonstrat că are forță inclusiv la Mondiale. Naționala de acum e construită pe scheletul echipei care a cucerit titlul continental U21 în 2015, iar în absența unui jucător capabil să facă singur diferența, gen Ibrahimovici, mentalitatea lor se susține pe forța lotului, la modul general”, punctează Dacin.

El subliniază că „România e prezentată cumva la capitolul «și alții», amintindu-se că nu mai avem individualități de tipul lui Hagi, Popescu sau Ilie Dumitrescu. Dar admiră foarte mult proiectul lui Gică la Viitorul, subliniind că de acolo ies noile valori ale fotbalului românesc. De altfel, suedezii au o cultură formidabilă la nivel de juniori, lucrează încă de la treptele de jos cu specialiști în psihologie, nutriție sau cu preparatori fizici dedicați, și sunt foarte focusați la ce se întâmplă la nivel global pe acest segment”.

„Nu veți găsi surprize spectaculoase în jocul Suediei”, mai avertizează Dacin. Explică: „Ei etalează câteva lucruri clare, dar pe care le fac foarte bine. Sunt disciplinați, puternici, riguroși și insistenți. Vikingi adevărați! Cu ei nu știi niciodată dacă au terminat benzina. Cum se spune, până nu se închid ușile autobuzului te poți aștepta la orice replică din partea suedezilor, mai ales că traversează o perioadă de creștere, sunt foarte încrezători, iar opinia publică e alături de actualul grup”.

Citește întreg interviul pe gsp.ro.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.