vineri, mai 17, 2024

Sâmbătă are loc inaugurarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Maramureş

Sâmbătă, 16 martie, începând cu ora 11.00, are loc ceremonialul militar şi religios prilejuit de inaugurarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere...

Ziua 2. Concertul ,,65Aniversar’’ Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” – Program

În perioada 15-17 martie va avea loc cel mai frumos eveniment al folclorului maramureșean. Sala Sporturilor „Lascăr Pană” va găzdui, începând cu...

Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei dintr-o închisoare din Roma

Papa Francisc, care este sensibil faţă de soarta persoanelor încarcerate, a spălat joi picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma,...

25 martie. Tradiții și obiceiuri de Buna Vestire sau Blagoveştenia. Este și dezlegare la...

La 25 martie, creştinii ortodocşi prăznuiesc Buna Vestire, prima dintre cele mai importante sărbători închinate Maicii Domnului. La praznicul Bunei Vestiri, Biserica...

Eveniment duhovnicesc la Rohia, prilejuit de împlinirea a 30 de ani de arhierie a...

Duminică, 21 aprilie, a 5-a din Postul Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, cu începere de la ora 9:00, la Mănăstirea „Sfânta...

Premii şi medalii pentru elevii maramureşeni la Olimpiada Naţională de Matematică pentru clasele IX-XII

În perioada 2-7 aprilie, la Târgu Mureș s-a desfășurat etapa naţională a Olimpiadei Naţionale de Matematică pentru clasele IX-XII, ediţia 74. Din...

Kiddo Playhouse propune o nouă tabără tematică pentru copii!

Kiddo Playhouse propune o nouă tabără tematică pentru copii!Între 29 aprilie și 03 mai, juniorii dumneavoastră sunt invitați să învețe, să se...

Lucaciști de aur ai ediţiei din acest an a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru...

Săptămâna trecută, la Târgu Mureș a avut loc ediția a LXXIV-a a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru clasele liceale.Au luat parte sute...

Aqua, căţelul salvat din râul Săsar, a fost adoptat

Recent, pompierii Detașamentului Baia Mare au avut parte de o intervenţie aparte: au salvat un căţel din râul Săsar. Aqua, așa cum...

SVSU Fărcaşa, locul I la etapa zonală a concursurilor serviciilor voluntare desfăşurată la Bicaz

În organizarea și sub supravegherea reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș, pe terenul de sport...
- Reclame -