MOGOȘEȘTI: Tânăr din Hideaga cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive

0
717

Ieri după-amiază, o persoană a sesizat poliţia Satulung că o autoutilitară este condusă haotic pe raza localităţii Mogoşeşti.Poliţiştii au depistat în scurt timp autovehiculul în cauză, stabilind că la volan se afla un tânăr de 22 de ani, domiciliat în Hideaga. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Întrucât avea un comportament suspect, tânărul a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice de sânge și urină în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

OCOLIȘ: Consumul de alcool și reducerea vitezei în curbe vă poate scuti de incidente

Aseară, în jurul orei 23.00, poliţiştii au intervenit pe raza localităţii Ocoliş, unde s-a produs un accident de circulaţie cu pagube materiale. La faţa locului s-a constatat că un băimărean de 59 de ani, care conducea un autovehicul, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă a pierdut controlul direcţiei şi a acroşat un autoturism parcat în afara părţii carosabile, în faţa porţii de acces într-un imobil.

Şoferul emana halenă alcoolică, însă a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Acesta a fost condus la spital, unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările.

Zilnic pe drumurile publice pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier

Poliţiştii rutieri au fost şi ieri prezenţi pe drumurile publice din judeţ, în special pe arterele de circulaţie cu risc ridicat de producere a unor incidente. Cele mai multe activităţi au fost de natură preventivă, şi au fost organizate în vederea depistării la timp a persoanelor care conduc în stare de ebrietate, fără permise sau cu viteză excesivă.

Din fericire, în cursul zilei de ieri nu s-au înregistrat accidente de circulaţie soldate cu rănirea sau victimizarea unor persoane.

Atât poliţiştii din Cavnic cât şi cei din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Groşi au efectuat verificări pentru a se asigura că starea tehnică a autovehiculelor oprite nu afectează siguranţa pe drumurile publice. Neregulile constatate au impus aplicarea a 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de de aproximativ 3 500 de lei, şi retragerea a patru certificate de înmatriculare.

Recomandările poliţiştilor pentru circulaţie în siguranţă rămân aceleaşi: viteză adaptată, asigurare temeinică, răbdare şi respect în trafic. Vă dorim drumuri bune, fără incidente!

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.