BOZÂNTA MICĂ: BRACONAJ CINEGETIC – A lovit cu mașina un căprior, l-a dus acasă și l-a tranșant

0
1209

Poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au întocmit dosar penal şi cercetează un bărbat din Bozânta Mică bănuit de comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic.

Verificările efectuate până în acest moment au relevat că bărbatul, care conducea un autoturism, ar fi acroşat ieri, 19 februarie, un exemplar de interes cinegetic, din specia căprior, pe care ulterior l-a transportat la domiciliul său, unde l-a prelucrat. De asemenea s-a stabilit că acesta nu este membru de vânătoare şi deţinător legal de arme şi muniţii de vânătoare.

Probele biologice au fost înaintate D.S.V. Maramureș în vederea efectuării unei examinări medico-veterinare de specialitate.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 42 alin 1, lit. a din Legea 407/2006-modificată și transportul vânatului dobândit sau recoltat în condițiile art. 42 din legea menţionată anterior.

foto arhivă

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.