Descinderi la Târgul Auto din Satu Nou de Jos

0
315

Duminică, 07 mai, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfășurat o acţiune pe linia prevenirii descoperirii şi combaterii faptelor ilicite care se comit pe domeniul contrafacerii și comercializării de mărfuri, în Satu Nou de Jos.


În cadrul activităților desfășurate au fost verificate mai multe persoane fizice, care au expus spre vânzare diferite obiecte, respectiv îmbrăcăminte, parfumuri și unelte electrice, care poartă însemnele unor mărci consacrate, susceptibile de a fi contrafăcute.
Cu această ocazie au fost constatate 41 de infracţiuni pe linia Legii 84/1998 privind contrafacerea de mărfuri, și au fost indisponibilizate 193 de bunuri ce poartă însemnele unor mărci înregistrate, în valoare de aproximativ 11.000 lei.

În cauză, se efectuează activități de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută de art. 102 alin. 1, lit. b, din Legea 84/1998.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.