Lecții de rutieră și prevenire pentru elevii din Baia Mare, Sălsig și Fărcașa

0
135

La Școala Gimnazială ”Lucian Blaga” din Baia Mare micii școlari s-au întâlnit cu polițiștii Biroului Rutier ai Poliției Municipiului Baia Mare și cu patrupedul SNOW, alături de conductorul său.

Micuții au avut ocazia să îl reîntâlnească pe cățelul lor preferat, să îl mângâie și să îi ofere un salut. Polițiștii rutieri le-au oferit lecții de educație rutieră prichindeilor în care au fost dezbătute regulile pe care trebuie să le respecte atunci când se deplasează în calitate de pieton, traversarea regulamentară a drumului public și regulile de circulație atunci când se deplasează cu bicicleta.

La final, copiii s-au bucurat de autospeciala de poliție, iar unii dintre ei au purtat cascheta de poliție.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa au fost și ei prezenți în mijlocul copilașilor școlilor din Sălsig și Fărcașa. Polițiștii le-au prezentat tehnica din dotare și au interacționat cu aceștia. Au aflat ce înseamnă munca de polițist, chiar au îmbrăcat uniforma de poliție și au învățat importanța respectării legii și a regulilor de circulație.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.