Sentință definitivă pentru soții din Maramureș au abuzat și fotografiat în ipostaze intime patru minore

0
134

Doi soți din Maramureș, care ani de zile au abuzat și au fotografiat în ipostaze intime patru copile, printre care și pe fetița lor, și-au aflat acum pedeapsa.

Amândoi au primit ani grei de închisoare și sunt obligați la plata a zeci de mii de euro ca daune morale.

Curtea de Apel Cluj a hotărât ca bărbatul să stea în închisoare 19 ani și opt luni, găsit vinovat de agresiune sexuală și pornografie infantilă. Soția lui a scăpat cu mai puțin: șapte ani și patru luni, pentru pornografie infantilă.

În plus, victimele vor primi fiecare în jur de 25.000 euro ca daune morale. Anchetatorii au stabilit că bărbatul și-a agresat fetița încă de când copila avea doar trei ani.

Împreună cu soția, i-a făcut poze în ipostaze intime, care apoi au fost vândute în străinătate. Le-a ademenit și pe alte trei prietene ale fetei, cărora, de asemenea, le-a făcut fotografii indecente, iar pe două dintre fetițe, bărbatul le-a agresat sexual.

Faptele celor doi soți au ieșit la iveală în 2021, după ce tatăl unora dintre victime, un prieten bun de familie, a descoperit câteva fotografii șocante în telefonul fiicei sale mai mari.

Sentința de acum este definitivă.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.