VIDEO: Familie din Firiza, terorizată de un șofer care îi agasează încontinuu (actualizare)

0
594

O familie din cartierul băimărean Firiza este terorizată de aproximativ o lună de zile de când, spun ei, șoferii îi înjură, le claxonează în fața casei și devin chiar agresivi cu aceștia. Motivul ar fi unul cât se poate de stupid: un limitator de viteză montat pe drum.

Băimărenii ne-au povestit că, în zona respectivă, șoferii circulau de multe ori cu viteză excesivă, punând în pericol viața altor participanți la trafic.

Așa că au acționat: au transmis o cerere către Primăria Municipiului pentru a se monta un limitator de viteză. Autoritatea publică locală a acționat numaidecât și a dispus montarea unui bumper pe stradă, pentru a-i încetini pe vitezomani. Doar că de atunci, spune familia, nu mai au liniște.

Potrivit cititorilor noștri, unii șoferi a fost deranjați de măsura luată și s-au răzbunat pe… familia care a cerut bumper-ul. Un șofer a ajuns chiar să îi terorizeze aproape zilnic cu claxoane, opriri în fața casei acestora și fel și fel de înjurături. Ca dovadă a acestor fapte, ne-au fost transmise mai multe filmări, pe care le regăsiți mai jos. Inclusiv Poliția a fost chemată la fața locului. Agenții l-au sancționat atunci pe șofer, însă tot nu l-au liniștit.

Familia așteaptă acum cu îngrijorare remedierea situației. Pentru a respecta drepturile tuturor, invităm șoferul implicat (pe care îl puteți observa în imaginile filmate de petenți) să ne transmită punctul său de vedere pe adresa de e-mail a redacției [email protected]

Sursa: ActualMM.ro.

ACTUALIZARE

Informații oficiale primite de la IPJ Maramureș arată că “mărul discordiei” dintre locatarii cartierului Firiza, bumper-ul de limitare a vitezei, va fi eliminat de pe stradă. Decizia a venit, se pare, mai ales pentru a rezolva tensiunile dintre familia care a solicitat limitatorul de viteză și vecinii din zonă. Rămâne de văzut dacă modul acesta de rezolvare a problemei se va arăta a fi unul eficient, mai ales în contextul în care cealaltă problemă, a vitezomanilor, va reveni în prim-plan.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.