Preluare SIGHET247.ro – Rețea de trafic de mașini cu complicitatea a cel puțin doi polițiști. Evaziune fiscală estimată la 1 milion de euro

0
508

Un caz grav de trafic cu autoturisme aduse din străinătate se petrece în Sighet de ani buni, totul sub ochii autorităților, care se fac că nu știu nimic despre acest lucru. Aceasta, în condițiile în care cel puțin doi polițiști din Sighet sunt implicați în această rețea.

Toate datele din acest articol au fost verificate meticulos și timp îndelungat, pentru a nu exista erori sau omisiuni. Sursele folosite au fost: surse din interiorul IPJ Maramureș (ofițeri din cadrul Poliției județene MM), care doresc să rămână anonime, o sursă din interiorul rețelei de trafic cu autoturisme ș.a. surse.

O rețea de trafic cu autoturisme activează în mun. Sighetu Marmației de ani buni de zile, fiind coordonată de către un bărat din localitate. Practic, în ultimii ani s-au adus sute de autoturisme, marea lor majoritate achiziționate de la firma de taxi de lux G7, din Paris (Franța).

Autoturismele de lux în cauză, deși au o vechime redusă (2-4 ani), prezintă un kilometraj foarte ridicat: 400 – 500 mii km. Autoturismele sunt achiziționate pe diverse cărți de identitate (buletine) ale unor sigheteni, cei mai mulți oameni săraci, care, pentru 50 de euro, au acceptat să se aducă un autoturism pe numele lor în țară. Astfel, se asigură că se pierde urma cumpărătorilor. Rețeaua, în fapt, a achiziționat pe fiecare act de identitate obținut de la oamenii săraci nu un autoturism ci câteva zeci de autoturisme în acest fel. Deși subsemnatul am intrat în posesia câtorva nume dintre cei pe ale căror buletin au fost cumpărate astfel de autoturisme, nu publicăm aceste nume pentru a le proteja identitatea.

Totodată, pentru a se pierde urma autoturismelor aduse în țară în scopul eludării plății taxelor către ANAF, la momentul cumpărării lor vânzătorul (compania de taxi G7 din Franța) anulează Cartea de identitate a autoturismului, marcând pe aceasta înscrisul „VENDUE” (vândut). În foarte multe județe din România s-au deschis numeroase dosare penale pentru aducerea de autoturisme în țară cu cărți de identitate auto anulate. În județul Maramureș, liniște și pace.

De aducerea în țară a autoturismelor respective s-au ocupat de ani de zile doi polițiști din Sighet, T.D. și L.G. În acest sens, coordonatorul rețelei asigura achiziționarea biletului de avion din România către Paris, iar polițiștii respectivi își asigurau câteva zile libere, timp suficient pentru deplasarea cu avionul în Paris și returnarea în România cu autoturismele în cauză. Pentru aceste servicii, cei doi încasau cu titlu de comision sume cuprinse între 250 și 350 euro + decontarea cheltuielilor: bilet avion, cazare etc. Bineînțeles, comisionul era plătit în numerar, bani nefiscalizați.

Deși polițiștii au obligația să facă raport de părăsire a țării, de cele mai multe ori cei doi nu au făcut astfel de rapoarte. DIICOT, care ar trebui să se ocupe de acest caz, ar putea pur și simplu să extragă date de la Poliția de frontieră, respectiv compania WizzAir cu privire la ieșirea din țară a celor doi polițiști pe ultimii cinci-șase ani.

Autoturismele odată aduse în țară erau predate către coordonatorul rețelei, care se ocupa de pregătirea lor: mici reparații mecanice și/sau estetice, respectiv înscrierea în bord a unui număr de kilometri mult mai mic decât cel real (faptă ce constituie infracțiune). Spre exemplu, un autoturism de lux cu 500 mii km la bord și cu o vechime de 3-4 ani este mult mai vandabil dacă în bord este afișat un număr de doar 150 mii km. Având în vedere vechimea redusă a autoturismului, noul număr de kilometri înscris la bord în fals este credibil.

Autoturismele după ce sunt pregătite, sunt parcate prin oraș din lipsă de spațiu propriu și pentru a nu a atrage la ochi într-o curte privată în mai multe zone: parcarea benzinăriei Benimela, în cartierul Valea Hotarului, în zona benzinăriei „Lukoil” s.a. locații. Autoturismele rareori sunt vândute în zonă, aproape toate fiind plasate mai departe la alte rețele mari de samsari de autoturisme second din Constanța, Pitești, Iași și Suceava, care le vând mai departe unor clienți de bună credință, dar care în fapt sunt păcăliți.

Unul dintre cei doi polițiști care este complice în rețea și care se ocup de aducerea autoturismelor din Franța în România lucrează în cadrul Biroului Poliției rutiere Sighet, celălalt fiind pensionat de curând. Unul dintre cei doi polițiști au fost cercetați penal în urmă cu aproximativ 10 ani pentru contrabandă cu țigări și pentru că și-a agresat fizic soția. În ambele cazuri, procurorul de caz a considerat că pericolul social al faptei a fost unul redus, aplicându-i polițistului inculpatul doar amendă administrativă, potrivit vechiului Cod penal, art. 18 ind. 1.

Potrivit surselor din IPJ Maramureș care au încercat să se ocupe de acest caz pentru a destructura rețeaua, dar care au întâmpinat piedici în a derula ancheta, prejudiciul rezultat în ultimii ani prin nedeclararea și neplata taxelor către stat (evaziune fiscală) este în sumă de aproximativ 1 milion de euro! Aceasta, în condițiile în care G., coordonatorul rețelei, deși nu a lucrat nicăieri în ultimii zece ani, deține în Sighet patru imobile (case și spații comerciale).

Într-o discuție avută în particular, coordonatorul rețelei se lăuda că îi are pe toți polițiștii din Sighet la mână. Potrivit unui membru din rețea (sursa a cărei identitate o protejăm), se pare că mai mulți capi din Poliție au beneficiat de serviciile rețelei: au cumpărat un autoturism în condiții favorizante – mai ieftin, fără comision de aducere etc., fapt ce ar putea explica cum de nimeni nu se sesizează de ani de zile și rețeaua poate funcționa în continuare nestingherită.

Întâlnirea subsemnatului cu membrul rețelei a avut loc în cursul nopții de 8/9 aprilie a.c., în condiții de maximă discreție. Subsemnatul m-am deplasat la o locație pustie din oraș cu un taxi pentru a nu fi urmărit, am parcurs o distanță de câteva sute de metri pe jos, am purtat o discuție cu sursa preț de circa două ore, după care o deplasare pe jos de câteva sute de metri și cu un taxi m-am deplasat spre domiciliu. Sursa era foarte speriată ca nu cumva să fi fost urmărit. Interesant este că la deplasarea mea spre domiciliu, taxiul a fost oprit de două echipaje de Poliție, solicitându-mi-se insistent să spun de unde vin și să prezint telefonul, lucruri pe care le-am refuzat.

Atașat la articol prezentăm câteva fotografii cu autoturismele aduse recent în țară și parcate în diverse locații din Sighet.

Sighet 247 și autorul articolului vor proteja sursele sale în orice condiții. Articolul are ca scop strict aflarea adevărului. În cazul în care cineva se simte lezat de cele înscrise în articol, este invitat să prezinte un drept la replică cu referire la cele prezentate în articol, drept la replică ce va fi publicat de îndată ce va fi primit și în aceleași condiții de vizibilitate.

Sighet 247 a solicitat un punct de vedere oficial de la IPJ Maramureș și de la DIICOT cu privire la cele relatate în articol.

CITEȘTE ȘI:

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.