În urma verificărilor până în acest moment în cazul agresiunii produsă pe strada Grănicerilor din Baia Mare în seara zilei de 07 aprilie a.c., s-a stabilit faptul că altercația a început între persoana vătămată, în calitate de conducător auto, și un tânăr care, în calitate de pieton, s-a apropiat de mașina acestuia.
La scurt timp după începerea altercației o altă mașină a oprit în zonă și doi dintre ocupanții acesteia s-au implicat în altercație, în sprijinul bărbatului care era pieton, agresându-l pe șofer.
Acesta nu a putut fi audiat și nu a depus plângere împotriva agresorilor până în prezent din cauza stării de sănătate, fiind internat în spital.
În urma verificărilor efectuate până în prezent, polițiștii au identificat trei tineri din Baia Mare, care sunt bănuiți de comiterea agresiunii.
Unul dintre aceștia a fost găsit pe raza municipiului, iar polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de acesta, ulterior, în cursul zilei de azi fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.
În continuare polițiștii desfășoară activități în vederea găsirii și celorlalți doi tineri implicați în agresiune.
În cauză fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.
CITEŞTE ŞI