VIDEO – Poliţist amendat după ce i-a interzis unui bărbat să filmeze pe stradă, în Sighetu Marmaţiei

0
299

Un poliţist din Sighetu Marmaţiei a fost amendat de şefi după ce i-a interzis unui bărbat să mai filmeze pe stradă maşinile de Poliţie şi l-a ameninţat că îl va amenda, dar şi pentru că nu purta masca de protecţie.

Totul s-a întâmplat seara trecută pe strada General Mociulschi din Sighetu Marmaţiei, acolo unde mai multe echipaje de poliţie au intervenit în cazul unui bărbat care pierduse toţi banii la păcănele şi ameninţa că se va sinucide.

“Ca urmare a acestui fapt, bărbatul în vârstă de 40 de ani a devenit agitat și a amenințat că își va produce singur rău și că își va lua chiar și viața. Din declarațiile martorilor, se pare că bărbatul era sub influența alcoolului.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje, de poliție, jandarmi și poliție locală, care cu greu l-au convins pe bărbat să devină cooperant, după care l-au transportat la Spitalul mun. Sighetu Marmației unde a fost internat peste noapte la Psihiatrie și pus sub observație”, se arată într-o informare a Poliţiei.

În timpul intervenţiei, mai multe persoane s-au adunat în zonă, iar un bărbat a început să filmeze cu telefonul.

În acel moment, un poliţist s-a apropiat de el şi i-a interzis să mai filmeze maşinile de Poliţie, ameninţându-l că îl va amenda dacă nu opreşte filmarea.

“Poliţist: Vă rog să opriţi telefonul.

Bărbat: De ce?

Poliţist: Aşa.

Bărbat: Pentru ce? Suntem pe drumul public. Nu vreau să îl închid.

Poliţist: Deci, nu îţi permit să mai filmezi. Nu ai voie să filmezi maşinile instituţiei.

Bărbat: Dar de ce? Suntem pe drum public.

Poliţist: Deci, eu te-am rugat frumos. Că te-am identificat şi te voi sancţiona. Dacă apare prin mass-media ceva…

Bărbat: Dar cum să faci aşa ceva? Să văd, hai”, a fost conversaţia dintre poliţist şi bărbatul care filma.

Imaginile au ajuns şi în atenţia şefilor din Poliţie, astfel că poliţistul a fost amendat pentru ameninţare, dar şi pentru faptul că nu purta masca de protecţie. ”Conducerea Poliției Sighetu Marmației a luat măsura sancționării contravenționale față de polițistul în cauză, atât pentru modul de adresare, cât și pentru neportul măștii” transmite IPJ Maramureș.

De asemenea, reprezentanţii Poliţiei au explicat că “pe domeniul public filmarea este permisă şi nu există nicio interdicţie în a filma autospecialele de poliţie aflate în misiune”.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.