A FOST PRINS: Criminalul și victima au băut împreună la tăiat de lemne. Află care a fost lovitura fatală

0
237

IPJ Maramureș a revenit cu detalii despre crima oribilă petrecută ieri seară la Suciu de Sus. Conform acestora, principalul suspect a fost identificat și a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Sighetu Marmației pentru efectuarea expertizei de specialitate care să determine dacă a avut sau nu discernământ.

Comunicat IPJ Maramureș

Ieri, 05 martie, în jurul orei 18.30, polițiștii din Suciu de Sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că a fost găsit cadavrul unui bărbat în curtea unui imobil din localitate. Victima este un bărbat de 50 de ani din Groșii Țibleșului. În urma cercetărilor polițiștii au constatat faptul că în jurul orei 16.00, pe fondul unui conflict spontan, victima a fost agresată de către un bărbat de 56 de ani din Suciu de Sus. Acesta a fost internat la spitalul din Sighetu Marmației.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Judetean de Urgenta C-tin Opris din Baia Mare pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor concrete în care a intervenit decesul. Polițiștii continuă cercetările.

Cum s-a întâmplat totul?

Conform informațiilor noastre cei doi bărbați au tăiat lemne împreună în Suciu de Sus, acasă la principalul suspect. Totodată cei doi au consumat împreună și băuturi alcoolice. Între cei doi se pare că a izbucnit un conflict spontan. Bărbatul din Suciu de Sus i-ar fi aplicat o palmă victimei, care s-ar fi dezechilibrat și s-ar fi lovit cu capul de o sobă. Aceasta se pare că a fost lovitura fatală. Victima era din Groșii Țibleșului și avea 50 de ani. Suspectul, Daniel are 56 de ani și este din Suciu de Sus. A fost căsătorit, în prezent divorțat, și are un copil.

Citește și:

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.