VIDEO: Maramureșul petrece deși e interzis – Chefuri fără număr de Ziua Îndrăgostiților. 126 de amenzi aplicate în valoare de 34.250 lei

0
1490


În timp ce instituțiile abilitate de aburesc că fac și dreg, că verifică și iau măsuri, paginile de socializare au fost pur și simplu invadate de petreceri de Ziua Îndrăgostiților. Astfel de petreceri au fost ținute până și în localitățile care sunt în scenariu roșu, unde, cel puțin în teorie, sunt interzise petreceri în restaurante sau chiar private. Cei abilitați ne-au transmit că imaginile video sau foto sunt în verificarea poliției. Astfel de petreceri se țin cu toate că marea majoritate a agenților economici au ușile închise din cauza faptului că Prefectura Maramureș, a emis o hotărâre în acest sens.

În aceste localități restaurantele sunt închise


Oficial ne luptăm, pe hârtie, cu virusul în Maramureș

sursa video: facebook.com
Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, Inspectoratul de Poliție al Judeţului Maramureş sub autoritatea Instituției Prefectului Maramureş, al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş, al Poliției Locale, al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureş, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

sursa video: facebook.com
Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate ieri, 13 februarie a.c., au participat 96 de polițiști din cadrul I.P.J. Maramureş, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ANPC, DSVSA Maramureş, OPC Maramureş şi ai ITM Maramureş.

În cadrul celor nouă acțiuni punctuale desfăşurate, au fost verificate 72 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, au fost legitimate 1.297 persoane şi au fost verificate 102 de mijloace de transport, din care 15 mijloace de transport public în comun și șapte operatori autorizaţi/transportatori de persoane.

În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 126 sancțiuni contravenționale astfel:

65 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;
cinci sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație;
șase sancțiune pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea;
47 de sancțiuni aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții;
două sancțiuni aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții;
o sancțiune pentru fapte de natură economică în context COVID-19.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţişti, a fost de 34.250 de lei.

Acțiuni de acest gen se vor desfășura până la încetarea măsurilor restrictive.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.