ȘOCANT LA SPITALUL SIGHET: ”Așa am aflat că a fost ținut o săptămână în spital fără să mânce aproape nimic”

0
590

Mesaj cutremurător postat pe rețelele de socializare de un sighetean al cărui tată a murit astăzi la Spitalul Municipal Sighetu Marmației. Îl redăm în totalitate. Condoleanțe familiei. Orice comentariu este de prisos.

”O poveste tristă… Tatăl meu zace în acest moment vârât într-un sac de plastic la morga spitalului din Sighet.

Azi dimineață, la ora 6 și 43 de minute, m-a sunat sora mea pentru a mă anunța că tatăl nostru s-a stins din viață în urmă cu 2 ore, la rândul ei fiind anunțată telefonic de la spital, secția Urgențe A.T.I. COVID. Aseară am fost la el pe la ora 19 și am vorbit cu el prin geamul deschis al salonului. M-a recunoscut și mi-a pronunțat numele. Dacă aș fi știut că este pentru ultima dată când îl văd în viață aș fi stat mai mult de 10 – 15 minute cu el, dar nu se prea putea, deoarece erau 0 grade afară și intra frigul în salon, unde toți bolnavii erau într-o stare mai gravă decât tatăl meu (așa mi-au spus cele două cadre medicale care arau acolo).

În urmă cu 3 săptamâni a fost internat de urgență la cardiologie. Acolo a stat 7 zile. Am aflat la externare că nu a prea mâncat, așa spuneau. Ce este trist, este că au fost anunțați la internare că el nu poate să se ridice și nici să mănânce singur. Așa am aflat că a fost ținut o săptămână in spital fără să manânce aproape nimic. A fost ameliorată starea sa (din punct de vedere cardiologic), dar a ajuns acasă într-o stare jalnică, mult mai slăbit decât înainte de internare.

Acasă, timp de 9 zile starea lui s-a înrăutățit și a fost internat de urgență, din nou, vinerea trecută. Testat covid negativ. Luni-testat covid negativ. Marți, personalul medical a suspectat o pneumonie și l-au testat din nou, rezultatul fiind covid pozitiv. Marți după-amiaza a fost transferat de la A.T.I. non-covid la A.T.I. Covid. Acolo a fost îngrijit cu atenție și starea sa a devenit mai bună. Nu m-am așteptat ca acest „mai bine” să dureze doar 2 zile…

În minte aud doar un refren, ca un Motto: „Te testăm, Te testăm… , pân’ la urmă vei fi pozitiv (covid)…!” a scris Alexandru Pașcu.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.