POLIȚIA AVERTIZEAZĂ: Nu fiecare persoană care bate la uşă cu daruri este Moş Nicolae!

0
343

Profitând de faptul că ne aflăm în luna cadourilor, escrocii şi-au updatat modul de lucru şi reuşesc să îşi ducă planul la bun sfârşit, în special atunci când întâlnesc persoane vârstnice şi vulnerabile. Un caz înregistrat ieri de poliţiştii din Baia Mare arată că aceştia, pretinzând că oferă şi ajută, de fapt înşală!

Astfel, în jurul orei 14.30, o femeie de 83 de ani din municipiu a sesizat poliţia că a fost victima unei astfel de infracţiuni. Aceasta le-a transmis poliţiştilor că a deschis uşa unei persoane necunoscute, care a pretins că este reprezentantul unei instituţii publice şi are ca misiune să îi ofere un cadou. Pentru expedierea surprizei (ceas, unelte de bucătărie), bărbatul i-a solicitat femeii 800 lei. Aceasta i-a înmânat banii, însă la scurt timp şi-a dat seama că produsele primite nu valorează suma pe care i-a dat-o şi a sesizat poliţia.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului.

Aflându-ne în decembrie, luna în care obişnuim să primim şi să dăruim cadouri, vă sugerăm să manifestaţi atenţie sporită! Fiţi atenţi atât la persoanele necunoscute care pretind că vor să vă facă un cadou, dar şi la cele care vă acostează invocând diferite cauze sau situaţii disperate ale unor persoane bolnave care au nevoie de donaţii în bani. Pot fi escroci, al căror scop este acela de a vă înşela!

ATENŢIE CÂND MERGEŢI LA CUMPĂRĂTURI! Comportamentul preventiv reduce riscul de a rămâne fără bani sau telefon!

Ne aflăm într-o perioadă în care supermarketurile şi mall-urile sunt tot mai aglomerate, iar hoţii de buzunare stau cu ochii pe portofelele sau telefoanele celor veniţi la cumpărături. Ieri, 04 decembrie, două persoane au sesizat poliţia pentru a reclama că au devenit victimele unor furturi în timp ce se aflau la cumpărături.

O tânără care se afla într-un magazin de pe bulevardul Traian din Baia Mare a rămas fără telefonul mobil, în valoare de 1 500 lei, iar unui bărbat care era într-un centru comercial din municipiu i-a fost sustras portofelul cu bani şi acte. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările.

Pentru ca bucuria cumpărăturilor din această perioadă să nu vă fie umbrită de astfel de fapte, vă sfătuim respectuos să fiţi precauţi şi atenţi! Evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani în numerar! Protejaţi–vă portofelul şi geanta!

Folosirea telefonului mobil vă poate distrage pe dumneavoastră, dar poate atrage atenţia hoţilor!

Nu lăsaţi bunurile de valoare, în special geanta, în căruciorul de cumpărături!

Dacă sunteţi însoţiţi de copii, explicaţi-le că în situaţia în care se pierd trebuie să apeleze la personalul de securitate al magazinului!

Comenteaza cu Facebook

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.