Barmanul ”Don Professor” din Baia Mare printre cei 4 români care au comis ”jafurile secolului” în Londra: Frank Lampard sau Tamara Ecclestone printre păgubiți

0
1319

În Anglia este în desfăşurare procesul celor patru români care în decembrie 2019 au dat mai multe spargeri la casele unor oameni foarte cunoscuţi în lumea sportului.

Procurorii englezi au instrumentat un dosar în care prejudiciul creat de români se ridică la peste 70 de milioane de euro, dintre care peste 25 de milioane a fost paguba de la locuinţa Tamarei Ecclestone, una dintre fiicele lui Bernie Ecclestone, fostul şef al Formulei 1, anunţă BBC.

Cele trei spargeri au fost date între 1 şi 13 decembrie, ultima fiind şi cea mai bogată.

Maria Meşter voia să fugă în Japonia. Avea cerceii Tamarei Ecclestone la urechi

Din ancheta celor de la Adevărul, Maria Meşter, 47 de ani, a plecat iniţiat în Italia unde a lucrat ca menajeră. Ulterior a ales să meargă în Anglia, iar acolo împreună cu fiul său, Emil Bogdan Savastru, 30 de ani, Alexandru Stan, 49 de ani, şi Sorin Marcovici, 52 de ani (din Baia Mare), au dat cel puţin trei spargeri.

Pe 1 decembrie, românii au intrat în casa lui Frank Lampard, managerul lui Chelsea, iar pe data de 13 în cea a Tamarei Ecclestone și a soțului ei, Jay Rutland. Aceştia doi din urmă se aflau într-o călătorie de trei săptămâni. “Pentru a ajunge să intre în locuinţă, infractorii au cam făcut pe Spiderman“, se spune în rechizitoriu.

Între aceste două acţiuni, pe 10 decembrie, a avut loc jaful de la locuinţa familiei lui Vichai Srivaddhanaprabha, patronul lui Leicester City, mort într-un accident de elicopter.

Maria Meşter a fost prinsă pe aeroportul Standsted din Londra, în timp ce voia s plece în Japonia. Culmea e că purta o pereche de cercei ai Tamarei, în valoare de peste 300.000 de euro. Iar pe Facebook-ul româncei a fost găsită o poză în care avea la gât un colier al fiicei lui Bernie.

i fiul ei, Bogdan Savastru, a fost arestat câteva zile mai târziu, dar pe un alt aeroport londonez, Heathrow.  Ulterior, au fost arestaţi şi ceilalţi doi membri ai bandei, Alexandru Stan, agent de securitate, alături de barmanul Sorin Marcovici. Toţi patru neagă că ar fi luat parte la jafuri, însă sunt acuzaţi oficial în acest caz, iar procesul se derulează la Isleworth Crown Court.

Sursa: GSP.ro.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.