PMP cheamă partidele la semnarea unui pact pentru anularea pensiilor speciale și reducerea numărului de parlamentari

0
3262

PMP propune tuturor candidaților aflați pe primul loc pe lista de Senat și Camera Deputaților semnarea unui pact. Obiectivele sunt de a susține două propuneri legislative extrem de importante: renunțarea la pensiile speciale ale politicienilor și reducerea numărului de parlamentari la 300.

PMP a depus de doi ani în Parlament propunerea legislativă privind reducerea numărului de parlamentari la 300, dar încă nu a intrat la votul plenului. „Consider foarte important ca toți candidații la parlamentare, indiferen de culoarea politică, să-și asume printr-o semnătură susținerea celor două obiective. În cazul reducerii numărului de parlamentari avem un referendum nepus în practică de 11 ani. Am văzut în această legislatură că fără voința tuturor partidelor un astfel de proiect este imposibil de trecut prin plen. Parlamentarii noștri se chinuie de doi ani. Acum este momentul ca parlamentarii de la PSD, PNL, UDMR, USRPLUS, ProRomânia să arate, prin semnarea acestui acord pe care noi îl propunem că-și doresc cu adevărat să renunțăm la pensii speciale și să avem un Parlament cu doar 300 de membri”, a declarat candidatul la Senat din partea PMP Maramureș, Lucian Morar.

Pactul va fi trimis de către PMP Maramureș în această săptămână tuturor partidelor. Numele celor care au acceptat semnarea acordului vor fi aduse la cunoștința publicului.

Articol comandat de PMP Maramureș. Cod mandatar financiar: 11200012

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.