Cartierul Alecsandri, prioritatea mea: Voi acționa cu fermitate și perseverență!

0
6480

Am fost întrebat deseori de ce sunt atașat de cartierul Vasile Alecsandri, zona de care cei mai mulți se feresc, o părăsesc sau despre care vorbesc urât. Răspunsul este simplu și ușor de explicat. Poate pentru că este locul în care am crescut și unde am descoperit viața la oraș. Spațiul unde clădirile, mirosul și chiar gunoaiele de pe Craica îmi aduc aminte că viața este un amestec de bine și rău, nepăsare și implicare, responsabilitate și dezinteres. Zona în care oamenii trăiesc împreună, într-o simbioză socială greu de crezut și de-nțeles. Democrația reprezentativă presupune transferul puterii cetățeanului în mâna demnitarului ales, al consilierului local, care este trimis să gândească, să decidă și să acționeze în numele și interesul cetățeanului. Ceea ce nu se întâmplă în Baia Mare, de 30 de ani. Din păcate, consilierul local este doar un activist de partid care votează la comandă politică sau un instrument în mâna unui primar, oricare ar fi el. 

Eu, Gavra Bogdănel, voi schimba această stare de fapt și îmi voi asuma reprezentarea unui număr de oameni care nu sunt doar o masă amorfă fără identitate și personalitate. Aleg cartierul Vasile Alecsandri din mai multe motive, dar mai ales pentru respectul și afecțiunea față de oamenii care m-au ”adoptat” acum trei decenii. Cunosc problematica cartierului și pe majoritatea cetățenilor care locuiesc în zonă, ca activist social, civic și preot paroh. Le știu greutățile și așteptările, frustrările și speranțele, dar mai ales nemulțumirile acumulate față de cei care și-au asumat administrarea orașului. Nu am să-i dezamăgesc și nici nu o să-i mint. Mă voi întâlni lunar cu ei pentru a ne consulta și a decide viitorul cartierului și al băimărenilor din zonă. Voi acționa cu fermitate și perseverență pentru rezolvarea listei de probleme deja identificate.

Locuitorii cartierului Vasile Alecsandri, Hatvan cum mai este denumit, toți băimărenii și maramureșenii merită și trebuie să primească atenție din partea autorităților publice. Ei au dreptul la un cartier sistematizat și curat, străzi și alei asfaltate, parcuri, locuri de joacă și zone verzi amenajate, locuințe pentru tineri, creșe și grădinițe noi, iluminat public funcțional, ordine și siguranță. Și mai au dreptul la respect și o reprezentare corectă, prin oameni aleși din rândul lor. Puterea unei comunități stă în oameni și în solidaritatea lor. Nu există probleme care nu se pot rezolva doar politicieni și administratori incompetenți sau corupți.

Vă cer cu respect să-mi acordați încrederea și sprijinul pentru a vă putea reprezenta cu cinste.

Sunt Gavra Bogdănel și vă asigur că nu vă voi dezamăgi. Așa să-mi ajute Dumnezeu!

Articol comandat de Partidul Mișcarea Populară Maramureș. Cod unic de identificare 21200020.

Comenteaza cu Facebook

loading...
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.