TRAGEDIE ÎN BAIA MARE: Albu Dumitru, profesor la C.N. Vasile Lucaciu, s-a stins în accidentul de ieri de pe strada 22 Decembrie

0
2464

Încă o dramă în Baia Mare. Momente sfâșietoare pentru cunoscuții, elevii și familia profesorului Dumitru Albu de la Colegiul Național Vasile Lucaciu din Baia Mare. Profesorul a decedat ieri într-un mod violent după ce a fost lovit de o mașină pe strada 22 Decembrie din municipiu. Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi încercat să treacă strada printr-un loc nepermis. Soarta a făcut ca aceea să fie ultima decizie pe care o ia, din păcate.

Dumitru Albu era de ani buni profesor de informatică la colegiul Vasile Lucaciu din municipiu și a predat pentru generații întregi de copii. Era un profesor iubit de către colegi și mai ales de către elevi. Nimeni nu poate să priceapă cum s-a putut produce tragicul accident.

Foști elevi ai profesorului au declarat pentru ActualMM că, din câte știu ei, acesta ar fi avut în trecut o problemă cu alcoolul, dar că niciodată nu a părut să fie afectat în sala de clasă, fiind un profesor model.

“Nimic nu poate exprima regretul și durerea pe care am simtiț-o la confirmarea faptului că cel care zăcea întins într-o baltă de sânge erați dumneavoastră, domnule diriginte!
Ați fost, sunteți și veți rămâne mereu în sufletele noastre, iar noi vom fi copiii dumneavoastră pe vecie! Ați plecat mult prea devreme dintre noi! Trebuia să mai fi rămas… atât de mulți copii așteptau să învețe tainele informaticii din mâinile dumneavoastră!

Acele mâini care au scris sute de note în catalog, care au motivat mii de absențe, care au sunat sute de părinți… dar totodată care ne-au fost întinse atunci când am avut nevoie, se vor așeza acum pe piept. Ochii, acei ochi pe care îi închideați si treceați cu vedere gafele noastre, vor rămâne acum închiși în permanență!

Noi, copiii dumneavoastră, promitem solemn să “ Continuăm tot așa”! Vom continua să vă iubim, să vă purtăm în suflete și să ne amintim mereu de dumeavoastră! CNVL va fi incomplet acum, noi vom fi incompleți. Nu vom îndrăzni să îi mai călcăm pragul, fară a aprinde o lumânare, în memoria celui care ne-a îndrumat și ne-a acceptat toate ieșirile timp de 4 ani… Poate că nu v-am apreciat mereu cum ați fi meritat, însă acum, am da oricât să vă mai avem lângă noi. Ne veți lipsi, pentru noi veți rămâne o legendă, iar noi, vom rămâne “Clasa lui Mitruț pentru totdeauna” !! Drum lin spre cer, diriginte drag!”, a scris Andreea Daiana Lavinia Pociump, o elevă a dascălului, pe pagina sa de Facebook.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.