Un accident de circulație a avut loc ieri pe raza orașului Borșa. Din primele informații se pare că șoferul unui Mercedes G-400 înmatriculat în Belgia a acroșat un alt autoturism.
Imediat cel de la volan ar fi părăsit locul accidentului provocând un alt accident rutier.
Pe numele bărbatului (văr al fostului comandant al Poliției Orașului Vișeu de Sus și apoi al Poliției orașului Borșa) s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului, vătămare corporală din culpă, și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
ACTUALIZARE – IPJ Maramureș
Polițiștii din Borșa au fost alertați aseară la ora 20.27 prin 112 că pe strada Alexandru Ioan Cuza din localitate s-a produs un accident, iar unul dintre șoferii implicați a părăsit locul faptei.
Ajunsi la fața locului polițiștii au stabilit că autoturismul condus de o femeie de 60 ani din Borșa a fost acroșat în partea din spate de un alt autoturism iar după producerea impactului persoana care a condus respectivul autoturism a părăsit locul faptei. Femeia în vârstă de 60 ani a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale ingrijiri, nefiind necesară internarea. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au demarat activitati specifice pentru a identifica celălalt autoturism implicat în eveniment.
”La 21.45 la sediul poliției Borșa s-a prezintat o femeie de 62 ani din Borșa care a declarat că ea a condus autoturism implicat în accidentul respectiv. La domiciliul acesteia a fost găsit autoturismul avariat. Aceasta a fost testată rezultatul fiind zero.
Pentru că au existat anumite neconcordanțe între declarația victimei și declarația acestei femei privind dinamica producerii accidentului, polițiștii au extins cercetările și au stabilit că este posibil ca la volanul autoturismului implicat în accident să se fi aflat un bărbat de 60 ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat” a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.
Bărbatul a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a deschis un dosar penal și se continuă verficările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.