Situație greu de crezut la Poienile de sub Munte. Locuitorii cătunului Luhei se zbat de ani de zile să aibă o cale rutieră decentă de acces. Până acum nu s-a întâmplat nimic, în pofida faptului că oamenii au solicitat asta administrației locale. Situația pare a fi departe de a se fi rezolvat.
Ziua de 1 iunie a adus un protest inedit în cătunul Luhei. Aproximativ 300 de oameni au cerut primăriei să găsească o rezolvare a situației, întrucât șoseaua dă impresia că ar fi fost un război recent, fiind aproape impracticabilă. Drumul este brăzdat de gropi imense, iar atunci când plouă, este și mai rău. E imposibil de trecut. Oamenii au amenințat că vor bloca șoseaua și vor permite numai accesul autospecialelor de urgență. Primarul comunei, Ștefan Oncea, a fost prezent în rândul oamenilor nemulțumiți.
„Situația este mai complicată decât pare la prima vedere. Suntem 33 de unități administrativ-teritoriale care facem parte dintr-un proiect pe POIM (n.red. – Programul Operațional de Infrastructură Mare). În cazul nostru, proiectul implică patru aspecte – 35 km de execuție rețea canalizare, stație de epurare, stație de tratare a apelor și 24 km de extindere rețea de apă. Momentan, din cele patru deziderate avem numai unul, stația de tratare a apei, care e funcțională, însă necesită îmbunătățiri. Celelalte trei nu s-au făcut. Urmează evaluări la ministerele cu atribuții. Este vorba despre un program european, cu etapele lui. Dacă asfaltăm, va trebui să spargem ulterior”, a detaliat, pentru DirectMM.ro, Ștefan Oncea, primarul comunei Poienile de sub Munte.
Primarul spune că ar fi vrut să reabiliteze calea de acces, dar nu a avut parte de succes. „Am obținut bani, prin SAPARD, pentru pietruire. Am încercat, apoi, asfaltarea, în 2016, pe Axa 3.5, dar proiectul a fost declarat neeligibil. Am făcut contestație. Era de genul dacă rămâneau bani, ne dădeau. Distanța totală este de aproximativ 3,7 km. Problema este că, după ce vom face asfaltarea, dacă vom găsi resurse financiare, va trebui să îl spargem din nou, pentru rețele. Vom cere sprijin, să rezolvăm situația. Eu îi și înțeleg pe oameni, că drumul e efectiv praf. În urma discuției de azi (n.red. – 1 iunie), unii au înțeles, alții nu. Vom vedea ce va fi”, a adăugat Oncea.
Preluare: DirectMM.ro.