EXCLUSIV: MEDICII UNEI CLINICI PRIVATE, VINOVAŢI DE MALPRAXIS. O FAMILIE TÂNĂRĂ DIN BAIA MARE, VICTIMA NEPĂSĂRII

0
1965

Alexandra şi Cristian Prună urmau să devină părinţi în urmă cu şapte luni. Astăzi ar fi fost zi aniversară în familie. Părinţi şi bunici, cu toţii ar fi trebuit să se bucure de primele cuvinte şi de primii paşi făcuţi de cel mic. De 7 luni privesc însă camera goală, deşi frumos amenajată, a celui ce ar fi trebuit să fie primul lor născut. Fătul a murit însă la naştere, în urma unei erori medicale, o arată raportul medico-legal întocmit, potrivit legii, în dosarul de malpraxis deschis de părinţi şi gestionat de avocaţii familiei Prună.

Alexandra este din Baia Mare, iar luna aceasta ar fi trebuit să fie alături de băieţelul ei şi să îl ajute să facă primii paşi. A dus sarcina până în săptămâna 40, iar în ziua în care a avut contracții a mers la spital. Medicul i-a spus că sunt false şi a trimis-o acasă. Trei zile mai târziu, gravida a revenit la clinică pentru că durerile se accentuaseră. A fost internată de către acelaşi medic şi trimisă în salon, fără să-i facă însă un control imagistic. După patru ore de travaliu, medicii au constatat însă că fătul rămăsese fără suflare în pântecele mamei. Abia atunci au făcut o ecografie care arăta că inima celui mic nu mai bate.

,,La internare au spus că nu sunt suficient de dilatată, nu se rupsese încă apa, aşa că m-au dus în salon. Aveam dureri mari. De la miezul nopţii până la patru şi jumătate dimineaţa nu m-a întrebat nimeni nimic, dacă am nevoie de ceva, dacă mă doare ceva. N-a trecut nimeni prin salon. Durerile s-au înteţit, am apăsat de mai multe ori butonul de alarmă. Abia după patru ore au decis să mă ducă la monitorizare. Copilul era deja mort”, spune Alexandra Prună.

Potrivit datelor din foaia de observație, timp de 4 ore gravida și fătul nu au fost monitorizați clinic ori paraclinic. Travaliul a evoluat, iar fătul a decedat în lipsa unei operaţii de cezariană, se arată în raportul întocmit de medicul legist, în cazul dosarului de malpraxis.

,,Faptul că gravida și fătul nu au fost monitorizați si consultați deloc în decursul celor 4 ore reprezintă o eroare medicală, o conduită diagnostico-terapeutică ce nu respectă prevederile ghidurilor clinice în vigoare, acestea din urmă indicând monitorizare intermitentă/continuă a travaliului cu consulturi și examinări din 30 în 30 min, altele din oră în oră, pentru a supraveghea corect starea mamei și a copilului în timpul travaliului.

În situația în care gravida ar fi fost corect monitorizată, medicul ar fi observat că starea fătului se deteriorează și ar fi finalizat sarcina prin operație de cezariană. Astfel fătul ar fi avut o foarte mare șansă să se nască viu, fără patologii postnatale. Necropsia și datele din actele medicale arată că fătul nu avea boli sau malformații. Cu alte cuvinte ar fi fost un nou născut sănătos, dacă nu deceda intrauterin în timpul travaliului, se arată în raportul medico-legal întocmit în dosarul de malpraxis gestionat de Societatea de Avocatură JGV şi Asociaţii.

Pe baza expertizei medico-legale, nici părinţii fătului decedat, nici avocaţii familiei Prună nu au îndoieli asupra erorii profesionale.

,,În cauză sunt incidente speciale privind răspunderea personalului medical şi a furnizorului de servicii medicale, pentru eroarea profesională săvârşită, care a avut drept consecinţă decesul intrauterin al fătului familiei Prună. Principala obligaţie a personalului medical şi a furnizorului de servicii – acordarea de îngrijire medicală pacienţilor – este o obligaţie de mijloace, adică de diligenţă şi prudenţă. Nu se garantează pacientului obţinerea rezultatului urmărit, însă are obligaţia ca asistenţa medicală acordată să fie ireproşabilă, departe de cea mai mică greşeală, care poate avea consecinţe ireparabile, cum e cazul petenţilor, pierderea vieţii viitorului lor copil, datorită lipsei supravegherii gravidei”, arată Diana Cotuna, avocat JGV şi Asociaţii.

Părinţii au apelat la serviciile unei clinici private tocmai pentru că voiau să se simtă în siguranţă şi să-i ofere bebeluşului lor toată atenţia şi îngrijirea de care avea nevoie.

,, A fost foarte greu să ne întoarcem acasă unde erau toate lucrurile care îl aşteptau pe el, toate hăinuţele, jucăriile, pătuţul… Ne-a afectat psihic. E foarte greu. Nici acum nu suntem complet recuperaţi. Şi soţul a fost foarte afectat, a fost furios, nervos. Eu mă manifestam altfel, mă descărcam prin plâns”, mărturiseşte Alexandra.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.