Acuzații grave asupra medicilor de la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. Aparținătorii unui tânăr în vârstă de numai 22 ani a decedat ieri după amiază pe patul de spital după ce acesta ar fi fost trimis de două ori acasă de la UPU SMURD a unității medicale. Familia susține că va depune plângere penală la Parchet dar și că va sesiza Colegiul Medicilor din Baia Mare pentru că, în opinia lor, cadrele medicale nu s-ar fi ocupat așa cum ar fi trebuit pentru a-i salva viața tânărului băimărean.
Ce spun cunoscuții dar și aparținătorii
”În data de 16 martie, Dănuț Lucaciu (22 ani) a suferit un accident de muncă după ce a ridicat o greutate. A ajuns la UPU cu ambulanța unde i-au făcut un ecograf abdominal. I s-a spus că are o întindere abdominală și poate merge acasă. A doua, pe 17 martie 2020, durerile erau mult mai mari, insuportabile. A ajuns din nou la UPU dar a fost trimis din nou acasă. A stat acasă în pat fără să mănânce sau să bea nimic, cu dureri groaznice. În 21 martie 2020 s-a prezentat din nou la UPU Baia Mare. Abia atunci s-a descoperit ce a pățit: AVEA COLONUL RUPT dar și alte complicații. L-au băgat imediat în operație, dar a făcut septicemie. Zilele trecute ne-au cerut să donăm sânge pentru că avea nevoie. Ieri la ora 16 din păcate a murit” povestește unul dintre cunoscuții tânărului.
”Am tot cerut explicații dar nu le-am primit. Am înregistrările telefonice când am cerut explicații medicilor. Au și recunoscut că a fost de două ori la UPU și l-au trimis acasă. Astăzi ne vom întâlni cu avocații și vom face plângeri la Parchet și la Colegiul Medicilor pentru malpraxis. Fratele meu a murit cu zile din cauza incompetenței lor. La un moment dat au scris în presă că fratele meu ar fi infectat cu virusul COVID-19. Lucru total neadevărat. Nimeni de acolo nu a recunoscut că a spus așa ceva iar știrea a dispărut” susține fratele lui Lucian.
vom reveni pe marginea acestui subiect