Ministerul Sănătăţii a emis un ordin pentru aprobarea protocolului specific în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu coronavirusului COVID-19, care prevede, printre altele, că sicriul rămâne închis până la înmormântare sau incinerare, iar înmormântarea se face în cel mai scurt timp posibil.
Ordinul Ministerului Sănătăţii pentru aprobarea protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus COVID-19 a fost publicat în Monitorul Oficial.
În ordin de prevede că trupul persoanei decedate ca urmare a infecţiei cu COVID-19, confirmată prin teste de laborator, fără leziuni traumatice, nu se autopsiază.
Cadavrul va fi aşezat într-un sac impermeabil dublu şi ermetic închis cu fermoar şi va fi pulverizat cu produse biocide tip TP 22 (pe bază de formol).
De asemenea, cadavrul va fi depus în frigider la morga spitalului sau instituţiei de medicină legală, în aşteptarea derulării procedurilor şi a familiei pentru identificare.
Dacă nu există frigider cu posturi separate, se va identifica un spaţiu separat faţă de restul cadavrelor, care se va dezinfecta după fiecare prezentare.
Dacă familia nu vine să ridice cadavrul, vor fi anunţate autorităţile competente în vederea ridicării şi înhumării în cel mai scurt timp, mai precizează ordinul.
De asemenea, cel mult două persoane dintre aparţinătorii decedatului pot vedea cadavrul, numai după ce îmbracă echipamentul individual de protecţie. Familia este cea care aduce sicriul în care pune cadavrul.
“Din acest moment şi până la înmormântare sau incinerare, sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acţiune de deschidere a acestuia. Înmormântarea şi incinerarea se va efectua în cel mai scurt timp disponibil cu sicriul sigilat. Pentru aparţinătorii decedatului care au intrat în contact direct cu cadavrul este obligatorie spălarea mâinilor cu apă caldă şi săpun urmată de dezinfecţia cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecţiei mâinilor prin frecare”, se mai arată în ordinul Ministerului Sănătăţii.
În România sunt 113 cazuri de infectare cu coronavirus şi niciun deces.
Sursa: Observator Antena 1.ro.