Peste 600 de participanți la a V-a ediție a Conferinței ”Medicină de Urgență AZI” (galerie foto)

0
577

Conferința Medicina de Urgență Azi, desfășurată în perioada 30 ianuarie – 2 februarie 2020 a adunat, în Maramureș, peste 600 de participanți din întreaga țară – aproximativ 200 de persoane prezente la eveniment au venit din alte județe, dar și din străinătate.

Lucrările conferinței au fost susținute de peste 80 de lectori proveniți de la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, universități de medicină, spitale județene de urgență din întreaga țară, institute și clinici de specialitate, inspectorate pentru situații de urgență, Inspectoratul General de Aviație, Serviciul Județean de Ambulanță, Salvamont, Serviciul de Ajutor Maltez și alte structuri reprezentative din segmentul medicinei și situațiilor de urgență. Temele abordate de către coordonatorii științifici au fost complexe și au acoperit un spectru larg de specializări medicale de la medicina de urgență, anestezie și terapie intensivă, cardiologie, ginecologie, hematologie, pediatrie etc.
Cei prezenți au aflat informații extrem de utile și privind salvarea din medii ostile sau dispecerizarea resurselor aeriene de la piloții Inspectoratului General de Aviație, dar și despre gestionarea unor situații de urgență și alte teme prezentate de inspectori șefi ai inspectoratelor pentru situații de urgență. Expunerile teoretice au fost completate de o serie de demonstrații practice. Workshopurile în cadrul cărora participanții au avut posibilitatea de a-și dezvolta deprinderile au vizat tematici variate, din rândul cărora amintim resuscitarea cardio respiratorie și manevrele de dezobstrucție la copil și adult, utilizarea dispozitivelor medicale în traumă, suportul ventilator și tehnici conexe la pacientul critic etc.

“În urmă cu cinci ani am dat startul, timid, primei ediții a Conferinței de Medicină de Urgență. De la an la an, numărul participanților a fost într-o continuă creștere, ajungând, în cazul ediției curente, la peste 600 de persoane. A fost o idee genială, să aducem elita lumii medicale în Baia Mare, deoarece educația continuă și schimbul de informații facilitează perfecționarea actului medical și creșterea siguranței pacientului”, a precizat ec. Sorina Pintea, managerul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.

Reprezentanții instituțiilor partenere implicate în organizarea evenimentului aduc mulțumiri tuturor invitaților, lectorilor, participanților, dar și mass-mediei locale și naționale pentru contribuția adusă în desfășurarea și promovarea, cu succes, a unei noi ediții a Conferinței ”Medicina de Urgență Azi”. Organizatorii transmit mulțumiri și Colegiului Medicilor din România și Ordinului Asistenților Medicali Generațiști și Moașelor din România, dar și filialelor din Maramureș ale acestor entități.
Evenimentul a debutat în cursul zilei de joi, 30 ianuarie 2020, cu lucrări științifice, urmat de un spectaculos exercițiu de salvare. Prima parte a zilei de vineri a adunat, la festivitatea de deschidere, reprezentanți ai autorităților locale și județene, dar și ai unor structuri medicale și pentru situații de urgență din întreaga țară. Momentul festiv a fost urmat de sesiuni interdisciplinare care au continuat și în zilele de sâmbătă și duminică, 31 ianuarie și 1 februarie 2020, în cadrul cărora cei prezenți au aflat elemente de noutate din segmentul medicinei și situațiilor de urgență.

Conferința a fost organizată prin colaborarea mai multor entități – Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, Asociația “Prietenii Spitalului”, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș, SMURD Maramureș, Direcția de Sănătate Publică Maramureș, Serviciul Județean de Ambulanță Maramureș și Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.