Ger de crapă pietrele în Maramureș. Minus 32 de grade Celsius la staţia meteo din Munţii Pietrosul Rodnei

0
795

Noaptea trecută s-a înregistrat un nou record minim de temperatură: minus 32 de grade Celsius, pe Vârful Iezer din Munţii Pietrosul Rodnei.

“Aseară, indicele de răcire a atins valoarea de minus 32 de grade Celsius la Vârful Iezer (la staţia meteo din Munţii Pietrosul Rodnei – n.r.). Tot în aceeeşi zonă montană, viteza vântului a fost de 83 de kilometri pe oră”, a precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă.

Conform acestuia, cele mai scăzute temperaturi înregistrate joi dimineaţă au fost minus 15 grade la Vârful Iezer, minus 13 grade în Pasul Prislop, minus 10 grade la Borşa, minus 9 grade la Cavnic, minus 8 grade la Vişeu de Sus şi Pasul Gutâi, minus 7 grade la Târgu Lăpuş, Sighetu Marmaţiei şi Ocna Şugatag, minus 4 grade în municipiul Baia Mare şi minus 3 grade în Baia Sprie, Seini, Şomcuta Mare.

De asemenea, au fost semnalate sectoare cu ceaţă în Pasul Gutâi. 

Vantul a suflat in general moderat, cu intensificari temporare de pana la 47 km/h, la Ocna Sugatag, iar in zona montana inalta de pana la 83 km/h la Vf Iezer, viscolind ninsoarea si spulberand zapada.

Circulatia rutiera se desfasoara in conditii de iarna.Circulatie rutiera in conditii de iarna. Zapada framantata cu grosimea de pana la 1 cm se gasestepe DN18, in Pasul Prislop, intre km 156 si km 180. Aici ninge slab. Celelalte sectoare de drumuri nationale au carosabilul partial umed. S-a intervenit cu sase utilaje si raspandit 70 tone de material antiderapant, 46 tone in Pasul Prislop, 20 tone in Pasul Gutai si patru tone pe Dealul Stefanitei. Vizibiitatea este redusa de ceata, sub 100 de metri, in Pasul Prislop, intre km 165 si km 175. Carosabilul sectoarelor de drumuri judetene este umed la Cavnic, respectiv partial umed si partial uscat in rest. S-a actionat cu 16 utilaje si imprastiat 85 tone de material antiderapant.

Debitele si nivelurile cursurilor de apa din judet au fost in crestere. Nu au fost semnalate probleme. Toate cursurile de apa din bazinele hidrografice sunt sub cota de atentie. Exploatarea acumularii hidrotehnice Stramtori-Firiza se realizeaza in conditii de siguranta. Temperaturile negative de aseara si noaptea trecuta au favorizat aparitia fenomenele de iarna pe cursurile de apa din zona de nord a judetului. Gheata este formata la malul raurilor Cavnic, Botiza, Iza, Ruscova, Vaser, Cisla, si Viseu. Stratul de zapada masoara pana la 15 cm la Cavnic, 8 cm la Baiut, 4 cm la Cavnic, 3 cm la Sacel, 2 cm in Baia Borsa si Luhei, 1 cm in Poiana Borsa.

Vremea va fi astazi in judet apropiata de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Indeosebi seara si noaptea local va ninge. Vantul va sufla slab la moderat cu unele intensificari temporare, iar pe crestele montane va fi tare, viscolind sau spulberand zapada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 0 si 3 grade, iar cele minime intre -3 si 0 grade. A fost suplimentat numarul echipelor de interventie  pentru remedierea defectiunilor din reteaua de alimentare cu energie electrica. In teren actioneaza 20 de echipe.

S-a realimentat cu energie electrică Libotin și Lăpuș. Nu mai sunt consumatori nealimentati. Se lucrează la înlocuirea a 6 stâlpi de medie tensiune rupți de vânt și copaci căzuți. Sunt în funcțiune 3 generatoare, la Cavnic și Cetățele. Se lucrează cu 20 echipe la reparații.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.