EXCLUSIVITATE FOTO/VIDEO: Baie de sânge într-o bătaie generală la clubul unui hotel de 4 stele din Baia Mare. Zeci de polițiști, 3 ambulanțe și un smurd au preluat răniții (ACTUALIZARE)

2
5531

Începem anul 2020 în forță! Din păcate nu cu vești bune, ci cu informații șocante petrecute în urmă cu o oră în Baia Mare la petrecerea de Revelion.

Cititorii noștri ne-au relatat că scandalul a izbucnit între mai mulți tineri aproape de finalul petrecerii de Revelion. Consumul exagerat de alcool și-a spus din nou cuvânt. Sticlele de bere și de vin, paharele și alte bunuri au început să zboare care-ncotro. Mai mult, s-au împărțit pumni și picioare la greu.

Mai multe persoane au fost lovite cu sticlele de bere în cap, iar uneia dintre ele pur și simplu i-ar fi fost îndesată o sticlă în gât.

Imediat 10 (ZECE) echipaje ale Poliției Municipiului Baia Mare, trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș și un echipaj SMURD au sosit la fața locului. Polițiștii au reușit să aplaneze conflictul care s-a desfășurat atât în interiorul locului de desfășurare a Revelionului, cât și în parcarea hotelului de 4 stele. Ba chiar au ajuns să se bată și în curtea unei reprezentanțe auto din zonă.

Echipajele medicale au preluat mai multe persoane rănite pe care le-au transportat la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Echipele de la Biroul Criminalistic al Poliției Baia Mare au demarat o anchetă la fața locului.

ACTUALIZARE: IPJ Maramureș

” Polițiștii au intervenit în această dimineață la o unitate hotelieră din Baia Mare, după ce au fost sesizați cu privire la producerea unui scandal. Trei bărbați, care prezentau leziuni în urma unei altercații, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsuri legale” a declarat în exclusivitate pentru baiamare24.ro pentru Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

”Două persoane rănite prezintă traumatism cranio-facial acut iar una a suferit un traumatism membru inferior. Ele au fost preluate și transportate la UPU Baia Mare cu un echipaj EPA SMURD și două echipaje SAJ” au transmis reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș.

Comenteaza cu Facebook

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.