EXCLUSIV FOTO/VIDEO: ACUZAȚII GRAVE: Medic de la UPU Vișeu acuzat de indolență! ”Se juca pur și simplu pe telefonul mobil”

0
489

”Aș dori să vă prezint prin ce am trecut eu și familia mea, duminică 24 noiembrie 2019, la Unitatea Primiri – Urgențe a Spitalului Orășenesc Vișeu de Sus. Menționez că aș dori dacă se poate să rămânem anonimi. Însă ce s-a întâmplat acolo este de-a dreptul de neacceptat într-o societate civilizată, într-o țară membră a Uniunii Europene.

Este o poveste foarte lungă, eu încerc să sintetizez cum pot, pentru a nu plictisi cititorii dumneavoastră. Este vorba despre medicul Marius Paul Rotaru, medic de gardă din Sighetu Marmației, ce face gărzi și la Spitalul din Vișeu de Sus.

Se juca pe telefon, nici nu a consultat-o

Am solicitat ambulanța la 112 duminică, 24 noiembrie, la ora 13.30 pentru mama mea deoarece avea dureri insuportabile de coloană încă de sâmbătă seară. Nu s-a putut deplasa deloc, practic era imobilizată la pat. Noi suntem din comuna Repedea. A venit ambulanța și au luat-o pe mami de pe pat 4 oameni pentru a o putea duce pana la targă. Am ajuns la Spital în Vișeu de Sus, la urgențe. Acolo era de gardă domnul doctor Marius Paul Rotaru. Am intrat în spital, în fața noastră nu era nicio altă urgență. Domnul doctor stătea în cabinet pe un scaun, iar echipajul de pe ambulanță l-au chemat să vadă în ce stare este mami. Au așteptat cu ea pe targă pe hol, ei fiind siguri că o vor trimite la Baia Mare. Domnul doctor era ocupat cu telefonul și a zis să vină doamna în cabinet să o vadă. Cei de la ambulanță i-au spus de trei ori că doamna nu se poate deplasa, pentru că 4 oameni abia au pus-o din pat pe targa din ambulanță. Domnul doctor a insistat, chiar a strigat că acasă cum s-a deplasat. Apoi a trimis-o în salon cu targa și a trimis asistentele să îi pună o perfuzie cu calmnante fără să o consulte. Eu m-am dus în cabinet la dânsul să îl rog dacă poate totuși să o consulte pentru că se simțea foarte rău iar durerile erau insuportabile. Dânsul mi-a răspuns pe un ton foarte urât că atunci o să o consulte când o să considere ca va fi necesar. Pur și simplu stătea pe scaun și se juca pe telefon. Am și filmare.

Au venit asistentele în salon și când au văzut că starea mamei mele se înrăutățește ne-au spus să mergem să discutăm cu medicul să o trimită la Spitalul Județean. Am fost împreună cu tatăl meu din nou la dânsul și l-am întrebat dacă se poate acest lucru. Ne-a răspuns p eun ton urât: NU. Am întrebat de ce. Ne-a spus că nu consideră că trebuie trimisă la Baia Mare pentru că nu este așa grav. I-am spus cum susțineți asta când nici măcar nu ați consultat-o. Răspunsul a fost același: NU.

A aflat că l-am filmat: ștergeți filmarea sau ne vom întâlni în altă parte și va fi mai rău

După o jumătate de oră, mai exact la 15.28 am sunat din nou la 112 și am solicitat o ambulanță deoarece am văzut că medicul nici măcar nu s-a ridicat de pe scaun să o consulte. Cei de la 112 mi-au spus că nu se poate ca ei să trimită o ambulanță într-o unitate spitalicească fără ca medicul să ceară și să pună parafa pentru a fi trimisă la alt spital. După ce a aflat că l-am filmat a sunat la poliție și mi-a spus mie: Să îi transmiți fratelui tău să șteargă filmarea. Dacă nu, ne vom întâlni în altă parte și va fi mai rău. După tot scandalul ăsta a venit în salon să o consulte pe mami și a spus că nu este nimic grav, că dacă ar fi avut dureri mari ar fi strigat de durere. Ea abia putea vorbi și i-a spus medicului: Când mă trimiteți la Baia Mare? Atunci când o să vedeți că paralizez? Iar răspunsul dânsului a fost șocant: Păi dacă este să paralizați, așa a fost să fie! Am fost 10 persoane în salon. Sunt martori destui. Ne-a cerut scrisori medicale pentru că altfel nu îi poate face nimic. Păi de unde să îi dăm scrisori medicale din moment ce am venit la urgență. Ne-a spus că după ce termină perfuzia o trimite acasă pentru că nu este nimic grav. L-am întrebat cum să o trimită când ea nu se putea deplasa și nu putea sta nici o secundă în șezut în mașină. El ne-a răspuns că ne arată cum să o punem în mașină dacă noi nu știm. Mami este angajată în două locuri și plătește două asigurări de sănătate la stat. Pentru ce? Pentru astfel de umilințe? Chiar i-am spus medicului asta.

I-au făcut calmant cu Mialgin, calmant care îi taie respirația și îi scade tensiunea

A venit o asistentă să îi facă un calmant la mami iar eu am întrebat-o ce fel de medicament este. Mi-a spus că este Mialgin. I-am spus să folosească alt calmant pentru că în trecut a mai folosit acest medicament și nu îi face bine: îi taie respirația și îi scade tensiunea. Tot i l-au administrat. După 10 minute de la administrare a început să i se facă rău. Ba avea frisoane, ba i se făcea foarte cald. Stătea bunica lângă ea și o spăla cu apa. Au venit alte asistente (se schimbase tura) și când au văzut în ce stare e și ce tensiune are i-au pus altă perfuzie și l-au chemat pe medic. Acesta a întrebat-o cum se simte. I-a spus iar el a zis că nu vede buzele albastre și că sigur nu este de la calmant. Ba mai mult i-a spus că își face durerile astea singură, psihic. Asistentele au văzut-o pe mami că este tot mai rău și s-au dus la medic să îi spună să o trimită în Baia Mare. Acesta a refuzat. Au venit la noi și ne-a spus: Nu pot face nimic, noi suntem slugile, el are parafa. Am vorbit cu el, am insistat, dar degeaba, este încăpățânat.

Doamnele de la 112 au încercat să ne ajute, tot respectul nostru

Între timp am sunat la 112 de mai multe ori, însă am primit același răspuns: fără parafa medicului de gardă nu se poate trimite ambulanță. Am vorbit și la Baia Mare cu un medic neurochirurg, care ne-a spus că poate veni oricând la spital. Era de ora 22.30, eram disperați, am sunat iar la 112 și plângând am povestit din nou ce ni se întâmpla. Mi-au răspuns același lucru: nu mă poate ajuta cu nimic, că au mâinile legate. Eram la al 4-lea apel la 112. După 10 minute, am primit un telefon de la 112 și am discutat cu doamna explicându-mi cum ne-ar putea ajuta. Ne-a făcut legătura la SMURD Baia Mare. Menționez că eu nu cunosc pe absolut nimeni, nici pe doamna de la 112. Am vorbit la Baia Mare și mi-au spus că trimit ambulanță de la Borșa, dar că nu va intra în curtea Spitalului. Să o scoatem cumva pe mami până în fața spitalului, pe propria răspundere din spital. De acolo o preiau ei și o duc la Baia Mare. Am mers la medic să i-am spus că o scoatem din spital. Acesta ca și până acum ne-a răspuns pe un ton urât, făcând comentarii inutile. Când să semneze tatăl meu fișa de observație, a văzut că era scris că noi refuzăm transportul la Spitalul din Baia Mare. Tati s-a enervat și i-a spus că vrea copie după fișă și apoi o semnează. Cum poate să scrie că refuzăm tocmai când noi am cerut de ore bune acest lucru.

Nu ne-a făcut copie, a refuzat, ridicând tonul la tati, care are probleme cardiace după ce acum câțiva ani a făcut un infarct miocardic. I-a spus acest lucru medicului. Acolo în cabinet, i s-a făcut rău și a picat în cabinet pe pat. Eu și fratele meu nici nu știam ce să facem. Eu i-a spus medicului să înceteze sau vrea să îi vadă morți în spital pe amandoi. Între timp fratele meu s-a dus în fața spitaluliu să aștepte ambulanța, dar se pare că echipajul nu a înțeles exact cum stă treaba și a intrat în curtea Spitalului. Când a văzut medicul ambulanța a început să dea telefoane și le-a spus celor de la ambulanță ca s-a intervenit politic. A dat telefoane și mesaje nu știm la cine, dar apoi echipajul a plecat fără să o preia pe mami. Ea a rămas până a doua zi când a hotărât dânsul să o trimită în Baia Mare.

I s-a făcut rău pe ambulanță de la perfuzia cu Mialgin

Înainte de a o trimite la Baia Mare, luni dimineață a întrebat-o pe mami ce calmante să îi administreze să îi mai scadă din durere. Mami i-a spus că orice în afară de algocalmin și mialgin pentru că i se face rău de la acestea. El i-a răspuns: de ce să se facă doar ce vrea pacientul, să fie și cum vrea medicul. Și fără să îi spună nimic la mami i-a administrat o perfuzie cu mialgin și algocalmin. Pe Ambulanță, spre Sighet, echipajul a oprit mașina pentru că asistenta a văzut-o că nu mai reacționează și nu mai vorbește. I-a luat tensiunea și s-a constatat că era foarte mică și nu mai respira cum trebuie. I-a scos repede perfuzia și i-a pus alta, iar după 15-20 minute mami și-a mai revenit. Și astăzi mami este internată la Spitalul Județean Baia Mare, unde i se fac investigații iar domnul doctorul ne-a tot spus că nu este nimic grav.

Vom merge la Colegiul Medicilor din Baia Mae pentru a depune o plângere pe numele acestui medic. Tati avrut luni să facă acest lucru, însă după 36 de ore de nesomn nu a mai fost în stare”.

Vom reveni pe marginea acestui subiect. Așteptăm un punct de vedere și din partea autorităților, dar și din partea medicului acuzat.

Comenteaza cu Facebook

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.